Caută
Close this search box.

Becali, executat silit de fosta amantă. Milionarul a pierdut o sumă uriașă în instanță!

Scandal mare în familia Becali, un scandal cu totul neașteptat până chiar zilele trecute. Acum, totul s-a schimbat.Fostul impresar Ioan Becali, alias Giovanni, a primit o lovitură grea în dosarul în care a cerut suspendarea executării silite, demarată la cererea avocatei care a demonstrat că a avut o relație cu milionarul.

Fosta amantă, o avocată stabilită în Austria, a deschis mai multe procese, pretinzând că a avut o relație de trei ani cu fostul impresar, din care a rezultat un copil, scrie romaniatv.net.

Ioan Becali nu a recunoscut niciodată copilul, refuzând să facă un test de paternitate, la cererea instanței vieneze.

Ulterior, avocata-amantă a deschis mai multe procese în România, în care a cerut achitarea pensiei alimentare, având câștig de cauză.

Scandalul durează de câțiva ani, iar fosta amantă a cerut scoaterea la licitație a unor apartamente deținute de soții Becali în Floreasca.

Ulterior, Giovanni Becali a reușit să blocheze, în instanță, executarea silită, dar femeia a contestat decizia, iar zilele trecute magistrații i-au dat femeii câștig de cauză!

Soția lui Becali nu a fost de acord cu executarea silită

Într-un alt proces, judecătorii au decis împărțirea unor imobile deținute de soții Becali, care să fie executate silit de fosta amantă a milionarului. Soția lui Becali nu a fost de acord și a atacat decizia.

„Constată că soţii pârâţi deţin în coproprietate, în cote egale de 50%, imobilele situate în municipiul Bucureşti, sectorul 1, Calea Floreasca nr….., respectiv apartamentul nr.32 (fără carte funciară deschisă) şi apartamentul nr. 33 (înscris în cartea funciară nr….). Sistează starea de coproprietate a soţilor pârâţi. Atribuie pârâtului Becali Ioan bunurile imobile comune, în valoare totală de 288.826,73 euro, ambele situate în municipiul Bucureşti, sectorul 1, Calea Floreasca nr…. Obligă pârâtul la plata sultei către pârâta Becali Stella Narda, în valoare de 144.413,365 euro. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 29.000 lei”, au precizat magistrații, în sentinţa contestată de soția lui Ioan Becali.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri