Caută
Close this search box.

Cazul minorei din Sângeorz-Băi umilite de tatăl său, primar, în atenția autorităților

minori

Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) a solicitat Direcţiei pentru Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud (DGASPC) sesizarea organelor de cercetare penală, după apariţia unor imagini în spaţiul public care aduc atingere integrităţii fizice şi psihice a unui minor din Sângeorz-Băi, informează un comunicat al Autorităţii.

ANDPDCA a solicitat DGASPC Bistriţa-Năsăud sesizarea organelor de cercetare penală în vederea verificării existenţei elementelor constitutive ale unei infracţiuni, precum şi verificarea situaţiei minorei în familie şi a nevoilor de sprijin şi asistenţă.

În egală măsură, facem apel către mass media cu privire la faptul că imaginile degradante şi umilitoare la adresa minorei sunt de natură să pună în pericol dreptul la imagine, accentuând componenta traumatică a acestui eveniment şi stigmatizarea copilului. Pe cale de consecinţă nu încurajăm promovarea şi distribuirea acestor imagini. ANDPDCA va monitoriza îndeaproape evoluţia situaţiei în acest caz şi colaborează direct cu DGASPC Bistriţa-Năsăud pentru apărarea drepturilor copilului„, precizează preşedintele ANDPDCA, Mădălina Turza.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud (DGASPC) a demarat, miercuri, o anchetă privitoare la un posibil abuz emoţional produs de primarul oraşului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, asupra fiicei sale minore.

În presa centrală a apărut un material video în care fetiţa, care plânge, este certată de tată şi pedepsită să stea în genunchi.

Directorul adjunct al DGASPC, Crina Andreica, a declarat pentru AGERPRES că mama şi fetiţa au venit în cursul după-amiezii la consiliere şi că tatăl, atunci când a fost contactat, a spus că imaginile ar fi „din iarnă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri