Caută
Close this search box.

CCR discută pe 24 septembrie sesizarea Guvernului privind dublarea alocaţiilor

ccr

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 24 septembrie sesizarea Guvernului referitoare la actul normativ de respingere a OUG 123/2020 pentru modificarea articolului 3 din Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, au precizat, miercuri, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.

Pe 19 august, Camera Deputaţilor a respins, în calitate de for decizional, Ordonanţa 123/2020, care modifică şi completează art. 3 din Legea 61/1993, în scopul majorării graduale a cuantumului alocaţiei pentru copii.

În favoarea respingerii ordonanţei au votat 166 de deputaţi, 63 – împotrivă şi 29 s-au abţinut.

Potrivit OUG 123/2020, majorarea graduală a cuantumului alocaţiei pentru copii ar avea loc astfel: „majorarea cu câte 20% din diferenţa dintre cuantumul prevăzut de Legea nr. 14/2020 şi cuantumul acordat în iulie 2020, respectiv dintre 300 lei şi 156 lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi dintre 600 de lei şi 311 lei pentru copiii cu handicap cu vârsta între 2 şi 18 ani, precum şi pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani; majorarea se aplică începând cu drepturile lunii august 2020, iar pentru perioada 2021 – 2022 de două ori pe an, de la 1 ianuarie şi de la 1 iulie a fiecărui an; din 2023 se propune continuarea procesului de majorare a cuantumului alocaţiei cu rata medie a inflaţiei anuale”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri