Caută
Close this search box.

Eugen Şerbănescu, fost jurnalist, fost director CNC, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

eugen şerbănescu

Eugen Şerbănescu, fost director general al Centrului Naţional al Cinematografiei şi fost redactor-şef la România liberă, în anii ’90, a fost trimis în judecată de DNA, pentru 34 de infracţiuni de abuz în serviciu. Alţi doi angajaţi ai instituţiei sunt vizaţi în dosar, fiind acuzaţi de aceeaşi infracţiune.

Astfel, procurorii DNA anunţă trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei inculpaţi, acuzaţi de abuz în serviciu:

EUGEN ŞERBĂNESCU, la data faptelor director general al Centrului Naţional al Cinematografiei (C.N.C.), sub aspectul săvârşirii a 34 de infracţiuni de abuz în serviciu, dintre care unele în formă simplă, iar altele în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave,

STEJEROIU CARMEN GABRIELA, la data faptelor şef Serviciu Fond Cinematografic şi director economic (exercitări temporare ale funcţiei) în cadrul Centrului Naţional al Cinematografiei (C.N.C.), sub aspectul săvârşirii a 27 de infracţiuni de abuz în serviciu, dintre care unele în formă simplă, iar altele în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave,

DINCĂ GABRIELA, la data faptelor angajat în cadrul Serviciului Fond Cinematografic, sub aspectul săvârşirii a 27 de infracţiuni de abuz în serviciu, dintre care unele în formă simplă, iar altele în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave”, au transmis procurorii.

Potrivit acestora, în contextul finanţării din fonduri publice a unor producţii cinematografice, în perioada 2006 – 2016, cei trei inculpaţi, în calităţile menţionate, şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute în cuprinsul Ordonanţei 39/2005 privind cinematografia, cu ocazia încheierii a 84 contracte, în cadrul cărora Centrul Naţional al Cinematografiei (C.N.C.) ar fi plătit efectiv suma de 51.106.409 de lei.

”Deşi în actul normativ menţionat sunt prevăzute expres condiţiile în care anumite societăţi comerciale (producători de film) pot beneficia de finanţare din partea C.N.C., cei trei inculpaţi ar fi facilitat obţinerea de finanţare pentru nouă producători de film care nu ar mai fi avut dreptul legal de a obţine acele sume de bani. Practic, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, cei trei inculpaţi ar fi permis ca aceiaşi producători de film să beneficieze de noi credite directe sau finanţări nerambursabile din partea C.N.C., în ciuda faptului că nu îşi respectaseră obligaţiile rezultate din contractele aflate în derulare, ajungând, din nou, în poziţia de a încălca aceleaşi obligaţii”, arată procurorii DNA.

În rechizitoriu este menţionat un demers concret al unuia dintre directorii care i-au succedat inculpatului Eugen Şerbănescu la conducerea C.N.C. şi care a cerut instituirea unei popriri asupra conturilor uneia dintre societăţile debitoare, rezultatul fiind acela că a fost recuperată suma de 262.036 lei.

În cauză, Centrul Naţional al Cinematografiei s-a constituit parte civilă cu suma de 46.785.781 de lei. S-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ce aparţin celor trei inculpaţi.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri