Caută
Close this search box.

FBI: Rusia interferează în alegerile prezidenţiale americane, cu dezinformări privindu-l pe Biden

putin

Rusia ar interfera în alegerile prezidenţiale americane programate pe 3 noiembrie, cu un val de dezinformări, care-l vizează pe candidatul democrat Joe Biden.

Directorul FBI, Christopher Wray, a avertizat că scopul este de a submina încrederea americanilor în procesul electoral, relatează Reuters.

Moscova încearcă de asemenea să submineze ceea ce consideră că ar fi establishmentul antirusesc în SUA, a declarat şeful Biroului Federal de Investigaţii într-o audiere în Comisia pentru securitate internă din Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, informează G4Media.

El a spus că cea mai mare îngrijorare a sa este „zgomotul de tobe al dezinformării” care, potrivit temerilor sale, ar putea submina încrederea în rezultatele alegerilor din noiembrie 2020.

Declaraţia lui Wray este urmarea unui avertisment din 7 august al directorului Centrului naţional de contraspionaj şi securitate, potrivit căruia Rusia, China şi Iranul vor încerca să se amestece în alegerile din 3 noiembrie.

Numeroase analize ale agenţiilor de informaţii americane au conchis că Rusia a acţionat pentru a stimula campania din 2016 a preşedintelui Donald Trump şi a o submina pe cea a rivalei sale Hillary Clinton. Trump a respins mult timp această acuzaţie, iar Rusia a negat orice implicare.

Trump însuşi a pus la îndoială în mod repetat şi fără dovezi utilizarea sporită a votului prin corespondenţă, o metodă de vot stabilită de mult timp în SUA, care se aşteaptă să se extindă din cauza pandemiei.

Donald Trump a declarat joi pe Twitter că rezultatele alegerilor din noiembrie ar putea „să nu fie stabilite vreodată cu precizie” din cauza votulului prin corespondenţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri