Caută
Close this search box.

Roche începe testele de diferenţiere între COVID-19 şi gripă

coronavirus

Grupul farmaceutic elveţian Roche a obţinut undă verde din partea Administraţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA) pentru un test de diagnosticare ce permite detectarea şi diferenţierea virusului SARS-CoV-2 de virusurile gripale A şi B, transmite vineri AFP.

Denumit Cobas SARS-CoV-2 & Influenza A/B, acest test a fost aprobat de FDA în cadrul unei proceduri de autorizare de urgenţă, conform unui comunicat al Roche în care se precizează că testul va fi disponibil şi pe pieţele care acceptă marcajul „CE”.

„Odată cu apropierea sezonului gripal, acest nou test este în mod particular important în măsura în care SARS-CoV-2 şi infecţiile gripale se pot dovedi dificil de deosebit doar pe baza simptomatologiei”, a declarat Thomas Schinecker, directorul general al Diviziei de diagnosticare din cadrul Roche, citat în comunicat.

„Acum, printr-un singur test, profesioniştii din domeniul sănătăţii pot să pună cu toată încrederea diagnosticul corect şi să aleagă tratamentul cel mai eficient pentru pacientul lor”, a adăugat el.

Acest test, realizat pe baza eşantioanelor de recoltare nazală sau nazofaringiană prin tamponare, este destinat pentru utilizarea pe maşinile Cobas 6800 şi 8800, care sunt distribuite pe scară largă în spitale şi sunt capabile să analizeze volume mari de eşantioane.

Pentru acest test, se pot obţine până la 96 de rezultate în aproximativ 3 ore, conform Roche.

Numărul unu mondial în domeniul oncologiei, grupul elveţian dispune şi de o importantă divizie specializată în diagnosticarea medicală, mai notează AFP.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri