Caută
Close this search box.

Acum e clar. TOATE ȘCOLILE vor trece pe ”on-line”, iar masca se va purta PESTE TOT

covid-19

„Este prematur să discutăm despre o astfel de decizie (n.r. – instituirea carantinei pentru întreg orașul București) cert este că 14 zile aceste măsuri vor fi în vigoare” a declarat Ludovic Orban duminică după amiază, în condiţiile în care Capitala a ajuns la pragul de infectare de 3,02 la mie.

„În conformitate cu prevederile legale, cu hotărârea de guvern privind starea de alertă, Direcţia de Sănătate Publică transmite către prefectură în termen de 24 de ore şi prefectura convoacă Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă în termen de maximum 48 de ore. Prefectul Bucureştiului va convoca reuniunea Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, va constata depăşirea pragului de trei la mie şi luarea măsurilor care sunt stabilite prin prevederile legii şi ale hotărârii de Guvern privind starea de alertă”, a declarat premierul duminică.

Premierul Ludovic Orban a făcut duminică declarații de presă cu privire la măsurile ce urmează să fie luate în Capitală după ce s-a depășit pragul de infectare de trei la mia de locuitori. Orban a spus că școlile din București vor fi închise, după ce indicele de infectare a depășit 3 la 1000 de locuitori. De asemenea, Guvernul va aloca 75% pentru salariul unui părinte, ca să poată sta acasă cu copiii. Orban a mai declarat că în municipiul București au fost distribuite tabletele pentru elevi și că acestea sunt pentru copiii din familii vulnerabile.

Trebuie amintit că ministrul Educației a precizat că luni școlile din București își vor desfășura activitatea ca și până acum, dar că, în urma ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență, de marți lucrurile, mai mult ca probabil, se vor schimba.

„Comitetul pentru situații de urgenă poate decide suspendarea cursurilor față în față pentru o perioadă de 14 zile, dar până atunci cursurile rămân pe scenariul hibrid, ca și până acum”, a arătat Monica Anisie.

Ludovic Orban a spus clar

Premierul a mai declarat că o altă măsură este suspendarea activității teatrelor și cinematografelor, iar Executivul se gândește și la alte măsuri de restricții pentru prevenirea răspândirii de COVID-19.

”Prefectul Bucureștiului va convoca reuniunea Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, va constata depășirea pragului de trei la mie și luarea măsurilor care sunt stabilite prin Hotărâre de Guvern.

Principalele măsuri:

– Obligativitatea portului măștii, în toate spațiile deschise, alături de spațiile închise.

– Suspendarea cursurilor școlare și organizarea orelor în sistem online, în toate școlile.

– Suspendarea activităților în teatre, cinematografe, restaurante, în spații închise.

Acestea sunt principalele măsuri care sunt adoptate, ele sunt cunoscute din momentul în care am prezentat după adoptare, Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă. Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență va trebui să le implementeze și să gândească un plan de implementare”, a declarat Ludovic Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri