Caută
Close this search box.

CFR Călători va avea mari probleme cu lipsa mecanicilor de locomotivă, iar doi ani mai târziu vor fi afectați și operatorii privați de transport feroviar

Compania de stat CFR Călători va avea mari probleme cu lipsa mecanicilor de locomotivă, iar doi ani mai târziu vor fi afectați și operatorii privați de transport feroviar, susțin reprezentanții comunității România Feroviară.

Aceștia trag un semnal de alarmă după ce un operator privat de transport feroviar de persoane, Regio Călători, a anunțat că renunță la o rută pentru că nu mai are personal calificat. Până în prezent, problema persist[ la nivelul CFR, adică a statului, însă acum chestiunea s-a extins și la privați, companii care au prosperat de pe urma pensionarilor din sistem. ”Regio Călători SRL, în calitate de operator de transport feroviar de călători, a decis să se retragă de pe ruta Ineu – Brad și retur, începând cu dată de 01.01.2021. Decizia a fost adoptată în urmă analizei privind lipsa personalului calificat, necesar pentru deservirea trenurilor pe zona de activitate Timișoara – Arad”, a anunțat compania.

Oficialii România Feroviară susțin că ponderea mecanicilor tineri din sistem e undeva pe la 10-15%. ”Majoritatea Operatorilor de transport feroviar privați încă caută personal gata calificat și nici acum în al 12-lea ceas nu organizează cursuri de calificare. Din cauza asta viitorul este sumbru, preconizăm că în 2023 OTF de stat va avea mari probleme cu mecanicii de locomotivă, urmați în 2025 de OTF privați”, mai spun cei de la România Feroviară.

Comunitatiile locale și primarii din zona Ineu-Brad s-au mobilizat și au trimis adrese la Minister și Regio Călători pentru menținerea trenurilor în circulăție. Din nefericire varianta auto nu există în zona iar dacă trenurile nu vor mai circula, navetiștii nu vor mai avea cu ce să ajungă la serviciu, copii la școală sau liceu iar personalul care deservește linia va intră în șomaj, conchid prezentanții România Feroviară.

”Principala problemă pentru industria transportului de marfă pe calea ferată rămâne lipsa forţei de muncă specializată, precum şi faptul că mulţi dintre angajaţii existenţi se află deja în pragul vârstei de pensionare. Interesul tot mai scăzut al tinerilor pentru şcolile profesionale sau finalizarea lor fără a dezvolta pasiunea pentru meseriile feroviare, precum şi lipsa de atracţie a noilor generaţii faţă de industria grea fac ca succesiunea pentru posturile cheie să devină principala provocare pentru oamenii de HR din acest domeniu”, susțin reprezentanţii Grampet, citați de ZF.

La CFR Călători, un mecanic de locomotivă are un salariu de bază, net, de 3.200 de lei lunar. Însă venitul poate trece peste 7.000 de lei pentru că se mai adaugă sporurile, cel de noapte, de zile nelucrătoare sau de Sărbători. Un mecanic de locomotivă de la CFR Călători trebuie să muncească suficient de mult pentru a ajunge să conducă trenul, el având nevoie de doi ani de studii la Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri