Caută
Close this search box.

Dan Tudorache: Nu am pierdut alegerile, am fost furat

Preşedintele Organizaţiei PSD Sector 1, Dan Tudorache, consideră că nu a pierdut alegerile locale, ci că „a fost furat”.

„Pot să spun că m-au furat, nu pot să spun că am pierdut. M-au furat, deci este o diferenţă”, a declarat Tudorache la sediul central al PSD, unde are loc o şedinţă a conducerii partidului cu organizaţia PSD Bucureşti.

El a adăugat că nu au fost luate în considerare contestaţiile sale, pentru că s-a considerat că acestea au fost tardive.

„Deci, nu au constatat că nu s-a întâmplat nimic, ci că le-am depus târziu. Cum să le depun pe data de 29, când faptele s-au petrecut pe 30? (…) Mi se pare că a fost un furt pe faţă şi eu consider că n-am pierdut, am fost furat”, a afirmat Tudorache.

Întrebat dacă este de acord ca Mitică Dragomir să fie pe lista de consilieri generali, el a arătat că acesta a fost pus pe listă de Gabriela Firea şi de staff-ul de campanie şi că a văzut lista atunci când a apărut.

„Nu l-am pus eu, deci nu pot comenta. L-am văzut şi eu, ca şi dumneavoastră, pe listă. Doamna Firea (l-a pus pe listă – n.r.) şi cu staff-ul ei de campanie”, a precizat liderul PSD Sector 1, citat de Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri