Pe 22 octombrie, am publicat pe Facebook o galerie foto, cu o lucrare de înlocuire a unor ţevi, de către Radet (aşa erau echipaţi şi despre Radet, nu despre Termoenergetica vorbeau muncitorii cu care am discutat), undeva în Bucureşti.
Pe scurt, prin vară, din pământ începuse să iasă abur fierbinte, iar la jumătatea lunii octombrie Primăria Generală a reuşit să ajungă, să rezolve problema. Până-n prezent, a rezolvat-o de a dat-o-n gard.
Până în prezent, au fost făcute în zonă şase rânduri succesive de săpături, răscolindu-se complet troutuarul şi carosabilul, în căutarea găurilor din ţevile ciuruite ale Radet/Termoenergetica.
De fiecare dată, lucrătorii au căutat avan locul unde este spartă ţeava şi de fiecare dată, pentru că, după ce iniţial, scurgerea se oprea, ea reîncepea, Radet făcea încă o nouă groapă. Astfel, a rezultat ceea ce vedeţi în poza de mai sus.
Ultima versiune a înlocuirii ţevii înlocuite se prezintă astfel:
O groapă neacoperită, probabil pentru ca ţeava să poată să fie supravegheată, în ideea că s-ar putea sparge. Muncitorii ne-au explicat că, din cauza presiunii din amonte, de pe reţeaua magistrală, după înlocuirea ţevii vechi, cea nouă plesnea.
Probabil aşa se explică folosirea materialului roşu, un compozit mai elastic, menit să reziste la salturile de presiune. Aşa cum se observă, deocamdată nici nu se pune problema izolării termice a ţevilor, ci doar se lasă „rana deschisă”, ca să se vadă dacă mai ţâşneşte puroiul (apa termică).
După cum se constată în poza de mai jos (am lăsat pozele deprelucrate, aşa cum le-am făcut, pentru o imagine brută cât mai real life), lucrările au devastat complet trotuarul şi au afectat rădăcinile unor tei bătrâni de 50 de ani, plantaţi de locatari încă de pe vremea când se aflau ca la un metru în interiorul spaţiului verde, din faţa blocului.
Între timp, agresiunea modernizării haotice a metropolei bucureştene i-a atacat. În urma atacului din această vară cu apă de termie fierbinte, doi tei, unul uscat complet şi altul pe jumătate uscat, au fost deja tăiaţi. Rădăcinile celui de-al doilea se văd aici, în dreapta:
În fine, în această poză mai veche, de când venise diluviul de apă de termie asupra locatarilor şi, la un moment dat, bălţile ameninţau să se deverseze pe stradă, iar aburul se ridica noaptea în înaltul cerului, se observă cât de neglijent şi nesimţit au lucrat autorităţile pentru a forma trotuarul: se vede un sandviş format din trei straturi succesive de bitum, de diferite calităţi şi vechimi:
Aşadar, care este misiunea la care s-a înhămat primarul general Nicuşor Dan, care mâine va depune jurământul şi va intra în pâine?
Oraşele vest-europene care au sisteme cât de cât centralizate de încălzire (dar nici unul de dimensiunile şi structura tehnologică a Bucureştiului, care sunt de inspiraţie sovietică moscovită) au o reţea permanent monitorizată. Ţevile au propriile lor tuneluri dedicate.
Când plesneşte una, prin gura de vizitare cea mai apropiată (gura de canal), lucrătorii coboară şi o înlocuiesc cu alta, nu bâjbâie, săpând în pământ avan, în căutarea locului unde este spărtura.
Carosabilul sau trotuarul nu trebuie să fie mereu sparte. Atunci când s-a pus baza tehnică a străzii, s-a făcut o lucrare publică complexă. Sub carosabil, se află un tunel de beton, în care se află ţevile de termoficare, accesabile prin gurile de vizitare.
În Bucureşti, peste ţeavă, s-a aruncat pământ, la nimereală, din grădini… Am scris anterior despre cooperativa munca în zadar cu care se va confrunta Nicuşor Dan, dacă-şi va propune, în mandatul lui, să înlocuiască reţeaua magistrală de ţevi, lungă de 4.000 de kilometri.
Dacă adăugăm în calcul şi faptul că pentru asta Nicuşor Dan va fi obligat să răscolească străzile şi bulevardele Capitalei, pentru ca după patru ani să o ia de la capăt, înţelegem la ce cooperativă munca în zadar se califică.
Bucureştiul pare numai că este o capitală europeană, din anumite puncte de vedere. În realitate, pentru asta mai sunt multe de făcut. Lucrările edilitare complexe pe care ar trebui să le facă Nicuşor Dan, ca să fim ca Bruxelles (pentru că tot vorbea despre o centură verde) sunt mai alambicate decât par a fi acum.
În Bucureşti, sunt 5.340 de străzi, în lungime totală de 1.821 km, însumând şi 19.5 milioane de metri pătraţi. Reţeaua de termoficare Radet are 4.000 km, dintre care 1.000 km de reţele magistrale, plus încă 3.000 km de reţele capilare, spre consumatorul final.
Reţeaua de ţevi din oraşul tipic occidental cu încălzire centralizată este puternic informatizată, astfel că administraţia locală ştie exact ce se petrece în ea, în timp real şi poate să intervină la avariile care apar.
În Bucureşti, Nicuşor Dan nu are astfel de martori de reţea şi de-abia acum va face achiziţii de detectoare de defecţiuni pe reţea, care „se uită” în pământul aruncat peste ţevi de indolenţii care au administrat Capitala, de-a lungul timpului.
Va fi distractiv, dacă nu dramatic, să vedem radeţi bâzâind ca albinuţele pe străzi, cu detectoare de ţevi sparte, apoi săpând şi înlocuind la infinit ţevile sparte cu altele bune, apoi, peste câteva luni, luând-o de la capăt, pentru că presiunea apei a spart din nou ţevile (vechi sau noi, nici nu mai contează).
