Caută
Close this search box.

Gabriela Firea nu se lasă: Au câștigat prin fraudă. voi merge mai departe în Justiție

gabriela firea

Primarul general în exerciţiu, Gabriela Firea, consideră că alegerile locale din 27 septembrie au fost câştigate „prin fraudă, măsluire, viciere”, precizând că va merge „mai departe” în Justiţie.

O îmbrăţişare, o floare şi mii de mulțumiri celor 250.000 de bucureşteni care m-au votat! Vă voi purta în suflet toată viața! Din păcate, din cei un milion opt sute de mii de alegători înscrişi în liste, au participat la vot doar 650.000. Pentru a-mi fi continuat activitatea şi proiectele, ne-au lipsit doar 30 de mii de voturi – foarte puţin raportat la cele aproape două milioane de bucureşteni cu drept de vot. Puteţi calcula, având 1.200 de secţii de votare, câte procese verbale trebuiau modificate, aşa cum s-a intervenit pe ele cu carioca sau pix mai gros, şi câte voturi exprimate pentru mine trebuiau trecute fără temei la nule. Sunt mii de astfel de voturi anulate la BEM. Nimeni nu mai vrea să le numere, totul se închide azi, s-a pus capac peste adevăr. Ce voi face in continuare? Voi încerca, după puterile mele, să apăr voturile cetăţenilor, adică esența democraţiei„, a scris Firea sâmbătă pe Facebook.

Ea susţine că este „o luptă inegală”, dar că doreşte „binele acestui oraș”.

Stiu ca este o lupta inegala. Ei, cu toate institutiile statului de partea lor, cu toate butoanele vizibile si invizibile. Eu, cu oamenii alaturi dar fara forta persuasivo-institutionala.
Voi merge mai departe in justitie dar, la cum arata lucrurile… in fine, daca tot au castigat prin frauda, masluire, viciere, macar sa se apuce de treaba.
Doresc binele acestui oras, prin urmare sper ca promisiunile din campanie sa fie puse rapid in aplicare. Schemele de marketing si PR, precum marea realizare care este deschiderea unei usi, anularea targului de Craciun gratuit pentru a face loc unuia cu plata la intrare, anuntarea avariilor – ceea ce se facea si pana acum, publicarea actelor – sunt toate pe site si din timpul meu, concedierea unor oameni, etc, nu vor tine loc adevaratelor realizari pe care le astepta cei care au votat candidatul providential de dreapta.
Vad ca acum se inghesuie toti ministrii sa garanteze sprijin : bani cu nemiluita, proiecte peste proiecte, investitii la Centura si metrou… lapte si miere!
Aproape un an de zile, de cand este la guvernare, PNL a taiat premeditat din banii cuveniti bucurestenilor! Ca sa ne aduca in sapa de lemn! Si acum ies si spun ca sunt datorii! Lucru asupra caruia am atras atentia zi de zi, spunand ca acesta va fi efectul masacrarii bugetului de catre guvern : creditul furnizor, viata pe datorie. Nu au inventat ei apa calda in materie de finante! Ei au oprit-o doar intentionat pe tot parcursul verii, ca sa fie lumea furioasa pe mine. Elcen (guvern) produce energia termica si o poate furniza prin Cet-uri cu taraita (pe timpul meu) sau normal, cum fac acum, dupa ce au castigat prin minciuna, manipulare si frauda”, mai scrie Gabriela Firea pe facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri