Nici nu s-au stins bine ecourile week-end-ului, că săptămâna a început cu o dimineață incredibilă de luni! Astfel, Ministerul de Interne a anunțat că luni dimineața un bărbat a deschis focul cu o mitralieră, ca din senin, în faţa sediului guvernului, rănind grav un ofiţer de poliţie.

Potrivit poliţiei, autorul atacului a tras trei rafale şi a fugit, iar ulterior s-ar fi sinucis. Corpul bărbatului a fost găsit la mai puţin de un kilometru de locul faptei, tot în Zagreb, acolo unde se află sediul guvernului Croației

Premierul croat Andrej Plenkovic nu era în clădire în momentul atacului, care s-a produs la câteva minute după ora locală 08:00 dimineaţa (06:00 GMT), a menţionat un purtător de cuvânt guvernamental. Plenkovic a ajuns la guvern în jurul orei locale 09:00.

Poliţistul rănit, care are 31 de ani, a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi este în stare stabilă, a mai indicat poliţia.

Poliţia a încercuit şi a restricţionat accesul în piaţa Sf. Marcu, unde a avut loc atacul şi care găzduieşte atât clădirea guvernului, cât şi pe cele ale parlamentului şi Curţii Constituţionale. Zona era survolată de elicoptere în cursul dimineţii.

Poliţistul rănit, care are 31 de ani, a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi este în stare stabilă, a mai indicat poliţia.

Motivul atacului nu a fost deocamdată stabilit, informează Agerpres. Nu este singurul atac cu armă petrecut în ultimul timp țn Croația. O angajată a unui centru de asistenţă socială din oraşul croat Djakovo a fost ucisă, iar un alt angajat a fost grav rănit marţi de un atacator înarmat cu un pistol, a anunţat Ministerul de Interne.

Poliţia a precizat că este în căutarea unui suspect, dar nu a oferit mai multe detalii.

Conform portalului de ştiri Glas Slavonije, victima era o asistentă socială în vârstă de 50 de ani, iar bărbatul rănit – un avocat de 35 de ani.

Televiziunea publică HRT a relatat că bărbatul rănit a fost transportat la un spital din oraşul Osijek din apropiere şi că doctorii se luptă să îi salveze viaţa.

Media locale au relatat că atacatorul ar putea fi un beneficiar vechi al ajutorului social din Djakovo care i-a ameninţat pe angajaţi.

Potrivit unor martori, atacatorul a fugit cu bicicleta de la faţa locului, lăsându-şi arma în urmă.

145 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here