Caută
Close this search box.

Investiţia în paturi de terapie intensivă de la Lețcani este un eşec

leţcani

Paturile de terapie intensivă din cadrul Spitalului Mobil de la Lețcani, inaugurat recent, nu pot fi utilizate, din cauza unei defecțiuni grave a stației de oxigen, care face imposibilă deschiderea acestei secții.

Anunțul a fost făcut de primarul Iașiului, Mihai Chirica. Edilul a afirmat că, pentru tratarea pacienților cu forme severe de Covid-19, vor fi puse la dispoziție șase paturi AȚI, la Spitalul de Recuperare din municipiu.

„Pe data de 16.10.2020, era planificat să se deschidă compartimentul de terapie intensivă, din cadrul Compartimentului secției exterioare a Spitalului de Boli Infecțioase „Spital mobil Lețcani”, cu 24 de paturi. O defecțiune gravă a fabricii de oxigen face imposibilă punerea în funcțiune a acestei secții”, a scris primarul Mihai Chirica, pe Facebook.

El a precizat că, pe fondul creșterii cazurilor critice de Covid-19 din municipiul Iași, este necesară găsirea unei soluții pentru preluarea bolnavilor cu forme grave ale bolii.

„Singurul spital din Iași în care se mai poate organiza asistență medicală de terapie intensivă pentru pacienții critici Covid-19 este Spitalul de Recuperare. Prin urmare, soluția identificată a fost să deschidem șase posturi în compartimentul de AȚI al secției de ORL, de la Spitalul de Recuperare Iași, pentru cazurile diagnosticate cu Covid-19”, a mai afirmat edilul Iașiului, Mihai Chirică.

Cazurile critice sunt acum preluate la Spitalul de Recuperare, până la remedierea defecțiunilor apărute la spitalul mobil de la Lețcani.

„Pentru asigurarea condițiilor de funcționare se vor aduce, sub formă de împrumut, șase ventilatoare și se vor detașa medici și asistenți medicali de ATI, de la alte spitale. Cred că orice efort pus în slujba sănătății populației este benefic.

Toți pacienții noștri programați pentru diverse intervenții chirurgicale, la secția ORL a Spitalului de Recuperare Iași, vor rămâne în atenția medicilor de aici, pentru a fi reprogramati. Din păcate, toți suntem expuși acestui risc de îmbolnăvire cu noul coronavirus, ceea ce trebuie să crească atenția în abordarea acestui flagel”, a mai spus primarul Mihai Chirica, conform Ziare.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri