Caută
Close this search box.

Nicuşor Dan: Trebuie să asigurăm protecţie socială pentru defavorizaţi

nicuşor dan

Nicușor Dan, primarul ales al Capitalei, a explicat că intenționează să apere interesele bucureștenilor și să asigure protecția socială pentru cei vulnerabili, nu să taie ajutoarele persoanelor cu dizabilități.

„Eu vreau să fiu primarul tuturor bucureștenilor și asta e obligația mea legală. Îi invit pe acești oameni să se informeze. A fost o presiune mediatică foarte mare pe ei, în care s-au spus multe neadevăruri, că voi tăia subvențiile sau ajutorul pentru persoanele cu dizabilități, lucruri care nu sunt adevărate. Suntem într-o capitală europeană, în 2020, trebuie să asigurăm protecție socială pentru cei vulnerabili”, a spus Nicuşor Dan.

Viitorul edil al Bucureștiului a anunțat că are și o soluție pentru copiii care provin din familii defavorizate. Este votba depre implicarea ONG-urilor în educația lor.

„M-am întâlnit în ultimii 15 ani cu foarte multe cazuri sociale. Primul lucru pe care mi-l spun oamenii ăștia e ”vrem ca copiii noștri să pornească cu șansă egală”. Asta e prima mea grijă. E foarte multă competență la ONG-uri. Ele nu au puterea să se ocupe de zecile de mii de copii, dar au expertiză și sunt pentru descentralizarea acestei activități, ceea ce înseamnă evident finanțare.

Un astfel de ONG trebuie să fie în parteneriat cu Primăria. Un astfel de ONG e mult mai capabil pe zona de educație în zonele defavorizate decât toți funcționarii din Primăria Capitalei care se ocupă de asta, pentru că asta face și o face cu pasiune”, a afirmat edilul ales.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri