Adrian Mutu este legat de echipa națională de tineret în prezent, pe care a calificat-o la EURO 2021 după ce a condus ultimele patru jocuri din campania de calificări. Imediat după meciul cu Danemarca U21 (scor 1-1) de acum aproximativ două săptămâni, care a asigurat calificarea, Adrian Mutu a declarat că își dorește să rămână acolo și că nu a purtat vreo discuție oficială cu reprezentații lui CFR Cluj.

„Eu sunt un băiat care spune dacă se întâmplă ceva. Îmi doresc să rămân aici, la echipa națională. Nu am primit nimic oficial de la CFR, nu a fost niciodată vreo discuție. Voi mizați pe faptul că am o relație bună cu conducerea clubului, dar așa am și cu conducerea Craiovei, cu Mihai Rotaru, și nu sunt acolo. Hai să vedem ce se întâmplă de acum încolo. Oamenii de fotbal încep să mă vadă și pe mine, cum lucrez ca antrenor, și își vor forma o părere. Nu e grabă, sunt la început de drum, am răbdare. Vreau să acumulez cât mai multă experiență, să trec prin situații ca cea din această seară, pentru că nu e chiar așa ușor pentru inimă”, spunea Adrian Mutu.

Adrian Mutu a mai antrenat pe FC Voluntari, timp de 11 meciuri în 2018, și echipa a doua a lui Al Wahda, din Emiratele Arabe Unite.

CFR Cluj se va despărți de Dan Petrescu, antrenor cu care a cucerit trei titluri la rând în Liga 1. Neluțu Varga, patronul ardelenilor, îl vrea pe Adrian Mutu (41), selecționerul echipei naționale de tineret.

Dan Petrescu pleacă de la CFR Cluj, iar în locul său ar putea venbi Adrian Mutu. Neluțu Varga, patronul lui CFR Cluj, a declarat pentru Fanatik că „Ne-am despărțit de Dan Petrescu”. Ștefan Gadola, acționar minoritar, a dezvăluit la GSP Live că despărțirea nu a avut încă loc, însă este doar o chestiune de timp până ce aceasta se va înfăptui.

Neluțu Varga a început deja să lucreze la găsirea unui înlocuitor, iar Adrian Mutu este candidatul perfect. „Vom aduce rapid antrenor… Eu îl vreau pe Mutu, am încredere în Adi… dar vom vedea”, a mai spus Neluţu Varga.

 

165 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here