Caută
Close this search box.

Medicii din ambulator acuză că acțiunea de vaccinare a personalulul medical se face ”heirupist”

covid-19

Printr-o scrisoare adresată ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, de către APMA, medicii din ambulator reclamă că strategia de vaccinare a personalului medical împotriva Covid-19 a început ”heirupist”.

Lăsând la o parte aspectele etice ale acestei campanii de vaccinare voluntară, vă solicităm elaborarea unei practici unitare la nivelul țării care să poată garanta atât eficiența măsurii cât și transparența acesteia”, se precizează în textul scrisorii.

APMA mai spune că anunțul despre vaccinare s-a făcut prin intermediul Direcțiilor de Sănătate Publică, dar maniera a fost neunitară, Au existat județe în care nu s-a făcut anunțul, sau s-a făcut trunchiat, doar către o parte a medicilor de familie, ceilalți furnizori fiind complet uitați (vezi București, Ilfov. Prahova, etc).

Redăm mai jos textul integral al scrisorii:

”Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator (A.P.M.A.), singura asociație cu reprezentare națională a medicilor din ambulatoriul de specialitate, vă aduce la cunoștință o serie de aspecte referitoare la vaccinarea împotriva SARS-COV2 a personalului medical și auxiliar din toate unitățile sanitare de pe teritoriul țării.

  1. Anunțul despre vaccinare s-a făcut prin intermediul Direcțiilor de Sănătate Publică, dar maniera a fost neunitară, Au existat județe în care nu s-a făcut anunțul, sau s-a făcut trunchiat, doar către o parte a medicilor de familie, ceilalți furnizori fiind complet uitați (vezi București, Ilfov. Prahova, etc)
  2. Termenul de trimitere al catagrafiilor a fost complet nerealist, adresa fiind trimisă pe data de 16 noiembrie după-amiaza, cu termen de trimitere 17 noiembrie ora 12 (vezi D.S.P.M.B.), în condițiile în care nu au fost anunțați toți furnizorii de servicii medicale
  3. Considerăm că acțiunea de vaccinare a personalului medical împotriva SARS-COV2 este mult prea importantă pentru a fi tratată în acest mod heirupist, fiind necesară o abordare mult mai aplicată pentru a obține rezultatele dorite

Lăsând la o parte aspectele etice ale acestei campanii de vaccinare voluntară, vă solicităm elaborarea unei practici unitare la nivelul țării care să poată garanta atât eficiența măsurii cât și transparența acesteia. În acest sena vă supunem atenției câteva propuneri pe care le considerăm esențiale pentru succesul operațiunii:

  1. Stabilirea unui termen realist pentru colectarea datelor (ex: 30 noiembrie 2020)
  2. Crearea la nivelul fiecărei DSP a unei adrese de mail dedicate, afișată la loc vizibil pe site-ul acestora, preferabil pe homepage,

eventual cu link și pe pagina www.ms.ro

  1. Afișarea pe site-urile DSP a formularelor de catagrafie, cu menționarea expresă în acestea a celor care refuză vaccinarea
  2. Solicităm aceste lucruri deoarece este evident că la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică nu există baze de date actualizate cu datele de contact ale tuturor furnizorilor de servicii de sănătate din județele respective, deși la nivelul R.U.C.M. ar trebui să fie înregistrați cu toții.

Asigurându-vă de întreaga noastră disponibilitate  pentru o onestă colaborare,

Dr. Cosmin Alexandrescu

Președinte APMA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri