Caută
Close this search box.

Un electrician de la Spitalul Judeţean Neamţ susţine că ”au mai fost două – trei probleme, din cauza ștecherelor de la injectomate

injectomat

Una dintre posibilele cauze ale incendiului ar fi un aparat depășit și supraîncălzit de pe secția ATI, numit injectomat. Acesta este un dispozitiv vital în secțiile ATI, și nu numai, dar și una dintre primele despre care presa a scris că lipsește, în momentul izbucnirii pandemiei.

Cadre medicale și angajați ai Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț confirmă că una dintre ipotezele incendiului de sâmbătă noapte, în care au murit 10 oameni și au fost răniți încă 7, ar fi suprasolicitarea unui injectomat din secția ATI.

“Un injectomat vechi era pus foarte aproape de sursa de oxigen. Era suprasolicitat, a făcut scurt, scânteie, probabil, dar fiind atât de aproape de sursă n-a luat mult ca totul să se aprindă”, a punctat un cadru medical pentru Libertatea.

Injectomatul este o seringă automată, ce dozează, periodic, medicamentele care sunt administrate pacienților.

Este teoretic un aparat de mare precizie, folosit pentru a putea administra, fără intervenția directă a personalului medical, tratamentul necesar bolnavilor internați la Secția de Terapie Intensivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri