Caută
Close this search box.

Ferma lui Dragnea, în sevraj. Zeci de angajați nu sunt plătiţi la timp, contabilitate suspectă

Fermei Salcia, afacerea de suflet a lui Liviu Dragnea și a familiei sale, nu-și plătea salariații la timp, deși fostul lider PSD susținea de câte ori avea ocazia că se luptă pentru salariații români și pentru capitalul românesc.

Informațiile despre datoriile companiei Salcia obținute de G4Media.ro au fost publicate de Eurosmart SPRL, administratorul judiciar al fermei de porci din Teleorman, în Buletinul Procedurilor Insolvenței.

Din martie, activitatea fermei de porci din Salcia este controlată de un administrator judiciar, după ce societatea, deținută în acte, până în ianuarie 2019, de fiul Liviu Dragnea, nu și-a plătit furnizorii de purcei din Germania.

În ianuarie 2019, Dragnea jr ceda 90% din acțiunile firmei către Liviu Ilie Dragne, un consătean al fostului lider PSD, care apare ca un posibil paravan în multe dintre afacerile controlate de familia lui Liviu Dragnea.

Reamintim că, în baza încheierii de ședință nr. 32 din data 02.03.2020 în dosarul nr. 767/87/2019*, aflat pe rolul Tribunalului Teleorman, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de SC Ferma Salcia, fiind numită în calitate de administrator judiciar Eurosmart SPRL.

Insolvența a fost cerută încă din 2019 de o companie germană care furniza purcei fermei din comuna Salcia, pe care apoi familia Dragnea îi îngrășa și îi vindea în special în județe ca Teleorman, Olt, Dolj și Ilfov.

Pe lângă faptul că Ferma Salcia nu-și plătea furnizorii, nici angajații nu erau plătiți la timp. Eurosmart a descoperit sau a primit solicitări de plata a unor salarii în valoare totală de peste 100.000 de lei. Din această sumă, până la sfârșitul lunii octombrie 2020 s-au recuperat 94.000 de lei. În 2009, Ferma Salcia deținea, conform datelor transmise la Ministerul de Finanțe, 72 de angajați.

Deși față de angajați au fost solicitate datorii de peste 100.000 de lei, față de societatea nașului de cununie al lui Dragnea jr, debitele erau de doar puțin peste 3.200 de lei. Administratorul judiciar a consemnat datorii de doar 3.200 de lei ale Fermei Salcia către Farmavet SA.

Această companie a fost deținută până în acest an de Paul Stănescu, un om de afaceri care a fost nașul de cununie al fiului lui Liviu Dragnea, Ștefan Valentin Dragnea. Mai mult, cu ocazia cununiei, Paul Stănescu a recunoscut că este prieten de peste 30 de ani cu Liviu Dragnea. Paul Stănescu a vândut Farmavet unui fond de investiții din China.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri