Haim Eshed, general în rezervă și profesor universitar, fost șef al programului israelian de securitate spațială între anii 1981 și 2010, susține că extratereștrii există. Mai mult, el afirmă că statul israelian și cel american se află în contact cu ei.

Într-un interviu acordat pentru Yediot Aharonot și preluat de Jerusalem Post, generalul în rezervă Eshed, în vârstă de 87 de ani, spune că atât țara sa, cât și Statele Unite, sunt în contact cu extratereștrii de ani de zile.

Eshed susține că există chiar și o „Federație Galactică”. Potrivit generalului în rezervă, actuala cooperare dintre extratereștri și americani include și o bază subterană pe Marte.

Fostul oficial israelian mai spune că Donald Trump cunoaște acest lucru și a fost foarte aproape să dezvăluie existența extratereştilor, însă Federația Galactică nu l-a lăsat să facă acest lucru.

Potrivit lui Haim Eshed, existența extratereștrilor este ținută în secret deoarece umanitatea nu este pregătită pentru o astfel de veste. Lumea are nevoie „să evolueze și să ajungă la un stadiu în care vom înțelege ce sunt spațiul și navele spațiale”, a declarat el.

Haim Eshed face aceste declarații ciudate cu ocazia lansării ultimei sale cărți pe acest subiect. În opinia sa, lumea este mai pregătită acum să accepte existența extratereștrilor. „Dacă ieșeam acum cinci ani și vorbeam despre asta, aș fi fost spitalizat”, a declarat generalul în rezervă.

„Nu am nimic de pierdut. Mi-am primit titlurile și premiile, sunt respectat în universitățile din străinătate, unde de altfel încep să gândească altfel”, a mai spus Haim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.