Caută
Close this search box.

Gigi Becali, încântat de Klaus Iohannis: “Nu am mai avut preşedinte ca el. E om cuminte, nu face mizerii. Are putere mai mare ca Macron!”

iohannis

Gigi Becali are numai cuvinte de laudă la adresa lui Klaus Iohannis. Omul de afaceri subliniază că președintele României are prestanță, lucru care contează enorm, în special la reuniunile șefilor de stat din Europa.

Gigi Becali susține că, la Consiliul European, Klaus Iohannis are putere mai mare chiar și ca a lui Emmanuel Macron, președintele Franței, datorită faptului că e prezentabil. Patronul FCSB-ului este, totodată, de părere că actualul șef al statului este corect și cuminte.

Nu poţi să-l compari acum pe Iohannis, chiar dacă e de altă religie… E un om cuminte. Nu face mizerii. E adevărat, fiecare îşi face politica lui. Dar noi nu am avut preşedinte aşa cuminte ca Iohannis până acum. Şi puternic. Adică nu în România, că nu prea e vorbitor… dar are prestanţa aia, când ajunge pe acolo prin străinătate, e văzut bine, lumea nu prea ştie că nu are darul vorbirii, dar e prezentabil, apare la Bruxelles, e mai înalt decât ei cu un cap şi îl ascultă pe el, că nu poţi să-l asculţi pe ăla mai mic. Şi atunci trei vorbe alea pe care le spune el, are mai mare putere decât le spune unul cum e Macron. Prestanţa fizică contează la oameni”, a spus Gigi Becali, potrivit România TV.

Gigi Becali îl laudă pe Klaus Iohannis: “S-a dus acolo și a adus 80 de miliarde. Trei cuvinte a spus…”

În continuare, Gigi Becali s-a arătat impresionat de faptul că președintele Klaus Iohannis a reușit să obțină, la finalul summit-ului de la Bruxelles din iulie, o sumă impresionantă pentru pentru România.

“Ce mai avem nevoie de la Iohannis? S-a dus acolo şi a adus 80 de miliarde. Trei cuvinte a spus… Nu prea vorbeşte, dar a adus miliardele. Mai avem nevoie de altceva? Să nu facă rele, să nu batjocorească oamenii la puşcărie cum au făcut alţii. Cuminte este, nu se bagă în justiţie, a adus 80 de miliarde, ce nevoie avem de altceva?”, a mai declarat Gigi Becali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri