Caută
Close this search box.

Nicuşor Dan: Continuăm să stingem focuri. Am răspuns Comisiei Europene pe două proceduri de infringement împotriva României cu privire la calitatea aerului

Nicușor Dan

Nicuşor Dan anunță că a formulat răspunsurile către Comisia Europeană în legătură cu cele două proceduri de infringement împotriva României legate de calitatea aerului din Bucureşti.

Ce a solicitat Nicușor Dan Comisiei Europene

În acest sens, Primarul General spune că a solicitat o prelungire a procedurii pentru a implementa măsurile necesare în vederea stopării poluării.

„Continuăm să stingem focuri. Am răspuns Comisiei Europene pe două proceduri de infringement împotriva României cu privire la calitatea aerului din Bucureşti – una legată de problema prafului (PM10), alta legată de poluarea cu oxizi de azot (NO2). În esenţă, am solicitat un răgaz pentru a fi judecaţi pe baza rezultatelor acestui mandat, am arătat voinţa noii administraţii municipale de a aborda tranşant problema poluării aerului şi am informat despre măsuri concrete, deja luate sau pe care le vom lua, pentru a reduce poluarea”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook.

Măsurile pe care Primarul General le are în vedere

El a menţionat în acest sens contractele semnate pentru reabilitarea reţelei de termoficare, alocările din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru reţeaua de termoficare şi anveloparea termică a clădirilor, alocările din fondul european de modernizare pentru modernizarea a 3 CET-uri, extinderea reţelei de monitorizare a calităţii aerului, aflată în achiziţie publică şi colaborarea „sporită” a Primăriei Capitalei cu Garda de Mediu (prin detaşare de poliţişti locali şi folosirea laboratorului mobil) pentru a sancţiona „mai sever” încălcările legislaţiei de mediu.

„Cu privire la măsurile viitoare, am informat Comisia Europeană despre elaborarea unui nou Plan Integrat de Calitate a Aerului în Bucureşti, un prim set de măsuri pentru spaţiile verzi (finalizarea Registrului Spaţiilor Verzi pentru a opri distrugerea lor, stoparea toaletărilor şi intervenţiile profesioniste asupra arborilor), precum şi despre proiectele destinate reducerii şi electrificării traficului rutier (metroul de suprafaţă, parcările de tip park&ride de la intrările în oraş, modernizarea a 48 de kilometri de linie de tramvai, semaforizarea inteligentă a traficului, optimizarea rutelor transportului în comun)”, a mai precizat edilul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri