Caută
Close this search box.

O companie britanică veche peste 240 de ani riscă să dispară

marea britanie

Două nume mari din Marea Britanie sunt în faliment sau aproape de el. Rețeaua Debenhams va fi închisă, iar brandul cu o vechime de 242 de ani riscă să dispară cu totul, în lipsa unui cumpărător.

Grupul a intrat în administrarea specială din aprilie și a sperat la o salvare de la JD Sports, însă negocierile s-au încheiat cu un eșec. Debenhams operează 124 de magazine și are 12.000 de angajați. Compania va fi gestionată de un lichidator care va mai încerca vânzarea, totală sau parțială.

Grupul avea probleme mari dinainte pandemiei. A fost prins pe picior greșit cu prea multe magazine fizice, în tranziția comerțul către online. Pandemia a accentuat această neadaptare și a adus de fapt verdictul.

Grpul Arcadia are și el mari probleme. A cerut protecție în fața creditorilor, o formă de intrare în insolvență. Este compania din spatele rețelei TopShop și a brandurilor Miss Selfridge și Dorothy Perkins. Arcadia are 13.000 de angajați.

Ca și Debenhams, Arcadia avea probleme înainte de pandemie. În vara anului trecut a evitat la mustață falimentul prin restructurarea datoriei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri