Caută
Close this search box.

Primul veto al lui Donald Trump, respins de parlamentul de la Washington. Președintele SUA s-a opus bugetului apărării, dar nici măcar partidul său nu îl sprijină

donald trump

Camera Reprezentanţilor a votat luni, cu o largă majoritate, pentru bugetul apărării „în ciuda obiecţiilor preşedintelui”. Această decizie deschide calea unui vot final în Senat: ar putea fi prima dată când Congresul ocoleşte un veto al lui Donald Trump.

Congresul ar putea să-i administreze o înfrângere lui Donald Trump ocolindu-i vetoul, ceea ce reprezintă o umilinţă inedită pentru preşedintele aflat pe final de mandat. Camera Reprezentanţilor a respins luni, cu peste două treimi din voturile parlamentarilor, vetoul lui Donald Trump la bugetul apărării. Ei nu au luat în considerare „obiecţiile preşedintelui”.

Rezultatul unor lungi negocieri, bugetul de 740,5 miliarde de dolari fusese adoptat la începutul lui decembrie cu majorităţi zdrobitoare de Cameră, cu majoritate democrată, şi de Senat, controlat de republicani. El prevede o creştere cu 3% a salariului personalului din apărare.

Donald Trump a anunţat pe 23 decembrie că se opune cu veto, provocând consternare până şi în tabăra sa. Pe lângă faptul că este prea favorabil Chinei, preşedintele american reproşează textului că deschide posibilitatea de a fi redenumite baze militare cu nume de generali confederaţi, care au luptat pentru apărarea sclavagismului în timpul războiului de secesiune (1861-1865).

El şi-a mai justificat opoziţia prin faptul că textul nu include abolirea unei legi, numită „articolul 230”, care protejează statutul juridic al reţelelor de socializare, pe care el le acuză a fi părtinitoare împotriva sa.

Un vot în Senat în această săptămână

În hemiciclu, republicanul Mac Thornberry, numărul doi al comisiei Forţelor armate din Cameră, şi-a îndemnat tabăra să treacă peste vetoul prezidenţial. „Este acelaşi text, nicio virgulă nu s-a schimbat”, cu cel adoptat cu „peste 80% de Cameră acum 20 de zile”, a susţinut el luni.

Votul final în Senat este aşteptat în această săptămână, unde o majoritate de două treimi este de asemenea necesară pentru a trece peste vetoul lui Donald Trump. Bugetul apărării a fost adoptat aici cu 84 de voturi la 13.

Dacă Senatul cu majoritate republicană va respinge la rândul lui obiecţiile lui Donald Trump, va fi pentru prima dată când Congresul ocoleşte un veto al celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri