Caută
Close this search box.

Ianis Hagi e cel mai periculos jucător din prima ligă scoţiană

ianis hagi

Ianis Hagi a reușit să depășească momentul dificil din luna noiembrie, a revenit printre titularii lui Rangers și a repetat prestațiile apreciabile din startul stagiunii.

Într-o statistică realizată de Modern Fitba, publicată pe site-ul oficial al clubului Viitorul, Ianis Hagi este fotbalistul cel mai periculos pentru porțile adverse, în acest sezon al primei ligi din Scoția.

Concret, statistica realizată se bazează pe fazele de joc care pot duce la marcarea unui gol și au fost luați în considerare fotbaliștii ofensivi care au evoluat cel puțin 1.000 de minute.

Ianis Hagi conduce topul, cu un index de 0.30, urmat de coechipierii săi de la Rangers Ryan Kent și Joe Aribo, cu index aflat în intervalul 0.20 – 0.25.

Contribuția unor fotbaliști ca Ianis Hagi, Ryan Kent, Joe Aribo, James Tavernier sau Kamar Roofe au făcut-o pe Rangers favorită certă la titlu în acest sezon, în fața lui Celtic, câștigătoarea ultimelor nouă ediții de campionat.

După 23 de etape, echipa antrenată de Steven Gerrard este lider, cu 65 de puncte, având 21 de puncte avans în fața lui Celtic, care are însă trei meciuri mai puțin disputate.

3 goluri și 8 assist-uri a reușit Ianis Hagi, în cele 20 de meciuri, jucate în acest sezon al primei ligi din Scoția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri