Caută
Close this search box.

Inspectorul şef al ITM Brăila atrage atenţia angajatorilor că nu pot obliga salariaţii să se vaccineze anti-COVID-19

vaccinarea

Inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila atrage atenţia angajatorilor, într-un comunicat de presă, că nu pot obliga salariaţii să se vaccineze anti-COVID-19, iar dacă s-ar lua o asemenea măsură, aceasta ar fi „abuzivă”.

Într-un comunicat anterior, am atras atenţia angajatorilor asupra legalităţii măsurilor care pot fi luate la întoarcerea lucrătorilor la locul de muncă, în urma infectării cu SARS-Cov2. Prin urmare, vă informăm că nu există cadru legal cu privire la faptul ca angajatul să fie condiţionat de către angajator să se vaccineze anti-COVID pentru a-şi desfăşura activitatea la locul de muncă„, a declarat Liviu Arhire, potrivit Agerpres.

Potrivit inspectorului şef ITM, obligarea angajaţilor să se vaccineze este „o măsură abuzivă din partea angajatorului”, Liviu Arhire precizând că doreşte să fie informat dacă apar astfel de situaţii în judeţ.

Aşa după cum a declarat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, vaccinul anti-COVID nu va fi obligatoriu, iar statul vrea să convingă populaţia să se vaccineze, printr-o informare corectă şi transparentă. Nu se va merge pe vaccinarea obligatorie, se merge pe vaccinarea voluntară şi pe convingere„, a completat Arhire.

Şeful ITM Brăila le-a mai atras atenţia angajatorilor asupra faptului că este o „măsură excesivă” şi condiţionarea salariatului, la momentul întoarcerii la locul de muncă, după infectarea cu COVID-19, de a efectua şi prezenta un test negativ SARS-CoV-2″, o astfel de impunere fiind „în afara cadrului legal”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri