Caută
Close this search box.

Laurenţiu Cazan, coordonatorul jandarmilor pe 10 august 2018, s-a retras de la conducerea Jandarmeriei Prahova

laurenţiu cazan

Locotenent colonelul Laurențiu Cazan, unul dintre coordonatorii acțiunii jandarmilor, în timpul mitingului Diasporei, din 10 august 2018, s-a retras de la conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Prahova, unde fusese împuternicit pentru șase luni.

Jandarmeria Română a anunțat că el urmează să îndeplinească atribuțiile avute înainte de această împuternicire.

„În urma discuțiilor apărute în spațiul public, care afectează imaginea Jandarmeriei Române, începând cu data de astăzi, 04.01.2021, lt. col. Laurențiu Cazan a decis să-și retragă acordul privind împuternicirea sa în funcția de inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova”, a transmis Jandarmeria Română.

Sursa citată precizează că, pentru asigurarea continuității comenzii, la conducerea Inspectoratului va rămâne prim-adjunctul inspectorului șef, colonel Dragoș Buzoianu.

„În conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu aceeași dată, prin ordin al inspectorului general al Jandarmeriei Române, ofițerul urmează să îndeplinească atribuțiile avute înainte de această împuternicire”, a precizat Jandarmeria.

Săptămâna trecută, Ministerul Afacerilor Interne a precizat că locotenent-colonelul Laurențiu Cazan, unul dintre coordonatorii acțiunii jandarmilor în timpul mitingului din 10 august 2018, a fost împuternicit la conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova pentru a asigura continuitatea, în urma trecerii în rezervă a fostului comandant. El fusese detașat și împuternicit pentru șase luni pe o funcție echivalentă cu cea de la Jandarmeria București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri