Caută
Close this search box.

Naţionaliştii scoţieni, nou plan de referendum pentru independenţă

Naţionaliştii scoţieni

Liderul SNP, Nicola Sturgeon, a dezvăluit planuri de a organiza „un referendum legal” privind locul naţiunii în Regatul Unit, după ce pandemia va înceta.

Acest lucru va depinde totuşi de câştigarea majorităţii de către partidul său pro-independenţă, în alegerile parlamentare scoţiene de la 6 mai.

Premierul britanic Boris Johnson se opune cu vehemenţă organizării unui alt referendum, după ce scoţienii au votat cu o majoritate redusă împotriva ieşirii din Regatul Unit, în septembrie 2014.

În „foaia sa de parcurs” pentru un nou referendum, SNP susţine că guvernul de la Londra are trei opţiuni: să accepte că parlamentul scoţian are puterea de a-l convoca, să acorde el însuşi autorizaţia pentru consultare sau să conteste demersul în instanţă.

Orice astfel de contestare legală ar fi întâmpinată cu opoziţie viguroasă, a declarat Mike Russell, ministru în cadrul guvernului SNP din Edinburgh, pentru ziarul pro-independenţă The National.

Sturgeon a argumentat că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, căreia majoritatea scoţienilor i s-au opus în 2016, în cadrul referendumului pentru Brexit, furnizează noi motive pentru a relua discuţia despre independenţă. Partidele din opoziţie resping cu fermitate planurile SNP.

„Când 100% din concentrarea noastră ar trebui să se îndrepte spre refacerea după pandemie, SNP şarjează înainte cu planurile pentru un alt referendum. Nu-i vom lăsa să-şi facă voia”, a postat pe Twitter Douglas Ross, un membru conservator al parlamentului scoţian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri