Caută
Close this search box.

Trafic îngreunat pe rutele feroviare din sud și sud est. Călătorii sunt rugați să solicite informații înainte de a pleca la drum

CFR Călători informează ca se circulă în condiții de iarnă pe rutele din sud și sud est. Cei care vor să călătorească cu trenul sunt rugaţi să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi posibilele modificări survenite în circulaţia trenurilor la numărul de telefon 0219521 sau la personalul CFR din staţii.

Traficul feroviar se desfăşoară în condiţii de ninsoare viscolită şi rafale puternice de vânt pe raza celor trei regionale de cale ferată din sud-estul ţării – Bucureşti, Constanţa şi Galaţi, iar circulaţia trenurilor este adaptată pentru a se putea asigura legătura cu toate zonele ţării, informează CFR SA.

„Traficul feroviar la această oră se desfăşoară în condiţii de ninsoare viscolită şi rafale puternice de vânt, de până la 70 km/h, pe raza celor trei regionalelor de cale ferată din sud-estul ţării – Bucureşti, Constanţa şi Galaţi -, circulaţia trenurilor fiind însă adaptată pentru a se putea asigura legătura cu toate zonele ţării. Traficul feroviar se desfăşoară în condiţii normale de iarnă pe raza judeţelor din sud-estul ţării, unde este în vigoare Atenţionare Cod Galben de ninsori abundente şi viscol, iar din cauza rafalelor puternice de vânt, de până la 70 km/h, pe raza Regionalei CF Constanţa trenurile circulă tractate doar cu locomotive Diesel, această măsură fiind necesară din considerente de siguranţă şi de continuitate a traficului feroviar pe întreaga reţea”, precizează compania într-un comunicat, citat de Agerpres.

Echipele feroviare fac verificări permanente pe toate secţiile de cale ferată de pe raza judeţelor aflate sub incidenţa Atenţionării de vreme nefavorabilă, iar pe segmentele unde situaţia o impune se va interveni operativ cu personal şi utilaje, astfel încât să poată fi menţinut operaţional traficul pe toate magistralele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri