Caută
Close this search box.

Cum au ajuns protestele din Myanmar să se desfăşoare sub semnul din filmul „Jocurile Foamei”

myanmar

Salutul cu trei degete ridicate în aer, caracteristic rebelilor din filmul distopic „Jocurile foamei”, a devenit de câteva zile simbolul rezistenței în Myanmar, țară unde în aceste zile au loc ample demonstrații de protest, declanșate de lovitura de stat organizată de armată, în urma căreia conducerea civilă a țării a fost înlăturată de la putere, informează The Guardian.

Salutul a fost folosit săptămâna trecută, pentru prima oară, în Myanmar, la o demonstrație a medicilor și angajaților din sistemul de Sănătate. De atunci, el a fost rapid adoptat de către toți protestatarii, explică jurnalistul Mihnea Lazăr, de la Digi24.

În super-producția hollywoodiană „Jocurile Foamei (Hunger Games)”, salutul reprezintă un simbol al solidarității, într-o societate distopică, în care un grup de rebeli luptă contra unui tiran atotputernic.

Protestele din Myanmar, împotriva loviturii de stat care a înlăturat-o pe Aung San Suu Kyi de la putere, au continuat pentru a treia zi la rând. Forţele de ordine au folosit pentru prima dată tunuri de apă împotriva protestatarilor.

Mai multe sute de mii de persoane s-au adunat la Rangoon, capitala economică a ţării. Contestatarii au făcut un apel la greva generală.

La proteste participă muncitori, călugări, avocaţi, studenţi şi infirmieri, mulţi având drapele ale Ligii Naţionale pentru Democraţie (LND), partidul lui Aung San Suu Kyi, reţinută în secret de la 1 februarie.

Pe pancartele purtate de manifestanți se pot citi mesaje precum „Eliberaţi-ne liderii”, „Respectaţi-ne voturile”, „Respingeţi lovitura de stat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri