Caută
Close this search box.

Fostul primar din București, achitat în dosarul în care este judecat că ar fi cerut mită peste 1,7 milioane de euro

ccr

Fostul cunoscut edil a fost achitat, marți, în dosarul în care era judecat că ar fi cerut mită un milion de euro și peste 850.000 de dolari, pentru a emite autorizații de construcție a unor imobile, respectiv pentru a încheia contracte de achiziții publice. Decizia nu este, însă, definitivă.

Totodată, în același dosar, magistrații Tribunalului București au dispus achitarea firmei SC Tettas SRL, precum și a lui Iulian Constantin, judecat pentru dare de mită. De asemenea, instanța a hotărât și ridicarea măsurile asigurătorii instituite în cauză.

Decizia nu este, însă, definitivă și poate fi atactă cu apel, în termen de 10 zile, de procurorii DNA. Părțile au fost trimise în judecată pe 28 decembrie 2018.

Cristian Poteraș, acuzat de procurorii DNA că ar fi cerut mită

Anchetatorii susțin că, în 2007, Cristian Poteraș, în calitate de primar al sectorului 6 București, a cerut de la reprezentanții unei societăți comerciale înregistrate într-o țară UE suma de un milion de euro, primind de la aceștia, în 31 iulie 2007, suma de 250.000 euro.

“Banii respectivi au fost pretinși și primiți în schimbul exercitării atribuțiilor de serviciu referitoare la emiterea autorizațiilor necesare pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar (autorizații de demolare, certificat de urbanism și autorizații de construire)”, susține DNA.

Totodată, fostul edil este suspectat că, în perioada 2009 – 2010, a cerut și primit de la Iulian Constantin și firma administrată de acesta, Tettas SRL București, suma de 857.800 dolari, în schimbul atribuirii unor contracte de achiziție publică dar și pentru efectuarea plăților pentru produsele furnizate.

“Atribuirile s-au realizat fără planificarea investițiilor anterior demarării procedurilor de achiziție, fără bugetarea sumelor și prin aplicarea unor proceduri de achiziție publică directă interzise de dispozițiile legale în legătură cu furnizarea, livrarea și instalarea unor sisteme inteligente de parcare. În total, pe perioada mandatului de primar deținut de suspectul Poteraș Constantin Cristian, SC Tettas SRL a fost ,,desemnată” furnizor de echipamente și servicii cu o valoare totală de 37.155.989 lei, din care au fost decontați 30.721.710 lei”, mai susțin procurorii DNA.

Mita ar fi ajuns la fostul primar prin intermediul unor companii din Cipru

Mai mult, DNA a ajuns la concluzia că, în perioada septembrie 2005 – iunie 2006, Cristian Poteraș, în calitate de primar al sectorului 6 București, respectiv președinte al Subcomisiei de aplicare a legilor fondului funciar, a derulat, încălcând legea în materia reconstituirii dreptului de proprietate, o serie de activități având drept scop emiterea unui titlu de proprietate asupra unor terenuri cu suprafața totală de 30.000 mp, situate raza sectorului 6.

După obținerea dreptului de proprietate, suspectul Poteraș Constantin Cristian și soția sa de la acel moment, Poteraș Aureliana (actual Gîdea Aureliana), au transferat prin diferiți intermediari și le-au cerut acestora să dețină formal terenurile obținute în modalitatea de mai sus, cu scopul de a ascunde originea infracțională și adevărații beneficiari ai tranzacțiilor”, potrivit procurorilor anticorupție.

Procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale și pe numele lui Iulian Constantin, la acel moment reprezentant al societății SC Tettas SRL, și pe numele firmei Tettas SRL, pentru dare de mită.

Mita ar fi ajuns la fostul primar prin intermediul unor companii înregistrate în Cipru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri