Caută
Close this search box.

Instanţa competentă să o judece pe Sorina Pintea este Tribunalul Maramureş

sorina pintea

În sfârşit, se ştie ce instanţă este competentă să o judece pe Sorina Pintea, fostul ministru PSD al Sănătăţii.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că instanța competentă de a judeca dosarul în care fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, este acuzată de luare de mită, este Tribunalul Maramureș.

„Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpata Sorina Pintea în favoarea Tribunalului Maramureș, instanța căreia i se trimite dosarul. Definitivă”, se arată în mînuța deciziei.

Pe 30 aprilie 2020, Sorina Pintea a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (două acte materiale), pe vremea când era manager al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș”, din Baia Mare.

Conform DNA, în perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, Pintea ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) și 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând 7% din valoarea unui contract de achiziție publică, încheiat în 2019, ce avea ca obiect proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare a blocului operator – sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și a unor spații adiacente din spital.

Potrivit anchetatorilor, Sorina Pintea ar fi primit banii în incinta unității medicale pe care o conducea.

„În data de 28 februarie, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, menționează DNA.

Pe 29 februarie 2020, Sorina Pintea a fost arestată preventiv de Tribunalul București, fiind eliberată pe 6 martie, în urma unei decizii a Curții de Apel București, instanță care a plasat-o sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri