Caută
Close this search box.

Noul director de la Institutul „Matei Balş” e medicul-erou Cătălin Apostolescu

cătălin apostolescu

Atribuţiile de Manager interimar al Institutului vor fi preluate de directorul medical al instituţiei, dr. Cătălin Apostolescu.

Este medicul-erou care a fost de gardă, în noaptea când s-a produs incendiul în Pavilionul V şi a scos pacienţii din salonul în flăcări.

Decizia ministrului este motivată de seria de disfuncţionalităţi în gestionarea situaţiei pacienţilor internaţi în Pavilionul V al Institutului, care au fost transferaţi, în urma incendiului din 29 ianuarie, şi comunicarea cu Ministerul Sănătăţii, conform RfI.

Totodată, Ministerul Sănătăţii a solicitat informaţii cu privire la decesul unui pacient internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov care, potrivit, presei, s-a aflat în Pavilionul V în timpul incendiului.

Institutul a răspuns printr-o notă telefonică, potrivit căreia pacientul nu s-a aflat în pavilionul V în momentul producerii incendiului şi nu a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov.

La orele amiezii, Institutul a revenit asupra acestei informaţii şi a comunicat Ministerului Sănătăţii că pacientul se afla în Pavilionul V, la momentul producerii incendiului, că a fost evacuat de către personalul medical propriu, înaintea sosirii echipajelor de intervenţie, şi că a fost transferat pe 29 ianuarie 2021, la ora 16.30, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov.

Ministrul Voiculescu a solicitat începerea unei anchete a Corpului de Control al ministerului, pentru a clarifica modul în care au fost gestionate transferurile pacienţilor internaţi în Pavilionul V al Institutului „Matei Balş”, precum şi comunicarea cu toate celelalte autorităţi implicate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri