Caută
Close this search box.

Tulpina britanică a suferit o nouă mutaţie, E484K

E484K

Varianta mutantă de coronavirus din Marea Britanie pare a suferi modificări genetice „îngrijorătoare”, sunt de părere cercetătorii britanici, relatează BBC.

Aceştia au descoperit în probe de la oameni infectaţi o nouă mutaţie, numită E484K. Este o mutaţie identificată şi în tulpinile sud-africană şi braziliană – variante considerate mai rezistente la vaccinuri, potrivit studiilor clinice publicate recent de companiile Novavax şi Johnson &Johnson, care au testat un număr mai mare de persoane din Africa de Sud şi America Latină.

Experţii spun însă că vaccinurile disponibile sunt eficiente în cazul tulpinii britanice – deşi poate nu la acelaşi nivel în raport cu tulpina originală.

Specialiştii care colaborează cu sistemul public de sănătate au identificat doar un număr de 11 de cazuri din 214,159 de probe analizate – marea majoritate prelevate din sud-vestul Angliei.

Julian Tang, de la Universitatea Leicester, a spus că este „o evoluţie îngrijorătoare, dar nu este una surprinzătoare”. Acesta a subliniat că este important să fie oprită transmiterea care favorizează mutaţiile şi apariţia unor noi variante.

Unele cercetări au arătat că mutaţia E484K poate fenta anticorpii – care reprezintă o parte din reacţia de apărare a organismului. Rezultatele preliminare ale cercetării asupra vaccinului Moderna sugerează că serul este eficient şi pentru variantele de virus cu aceste mutaţii – deşi răspunsul imunitar poate fi mai slab sau de mai scurtă durată.

Profesorul Ravi Gupta de la Universitatea Cambridge a spus că un semnal optimist este faptul că variantele par a urma aceeaşi rută a mutaţiilor.

„Asta ne dă un indiciu că virusul are anumite rute favorite – şi putem acţiona pentru a le bloca prin intermediul vaccinurilor”, a explicat acesta. Până în acest moment în Anglia au fost identificate 105 cazuri de contaminare cu tulpina sud-africană, iar consilierul guvernamental Andrew Hayward  a spus că este vorba doar de vârful aisbergului existând deja transmitere comunitară. Descoperirea s-a făcut prin secvenţierea genetică a probelor de virus – care se face în Anglia în cazul a 5 până la 10% din testele pentru COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri