Construcţia Spitalului Modular ATI Piatra-Neamţ, proiect iniţiat de Asociaţia ”Dăruieşte Viaţă”, a început, joi, prin turnarea fundaţiei pe care va fi ridicată investiţia, în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă.

Oana Gheorghiu, una dintre fondatoarele asociaţiei, a declarat pentru Agerpres că valoarea proiectului este de 2 milioane de euro, iar până acum s-au strâns circa 500.000 de euro.

„Încă din seara în care s-a întâmplat tragedia de la Piatra-Neamţ ne-am gândit că aceasta este soluţia cea mai bună pentru a asigura rapid pacienţilor din judeţul Neamţ o secţie de terapie intensivă.

Ne bucurăm că am reuşit într-un final să convingem autorităţile că aceasta este soluţia şi ştim, pe de altă parte, că autorităţile nu ar putea să facă acest proiect. Din păcate, autorităţile noastre au două probleme.

În primul rând este multă incompetenţă şi nu ştiu să facă. În al doilea rând, sistemul acesta prin care se organizează licitaţiile – deşi el se vrea a fi un sistem bun care să prevină corupţia – nu face decât să întârzie orice lucrare.

Corupţia nu a fost oprită de niciun fel de legislaţie în domeniul acesta. Practic, autorităţile nu ar putea face în ritmul nostru”, a declarat Oana Gheorghiu.

Aceasta a explicat că proiectul de la Piatra-Neamţ are un dublu rol.

„Noi ne dorim din acest proiect în primul rând să asigurăm pacienţilor şi personalului medical un loc sigur în care să primească îngrijirea de care au nevoie. În al doilea rând, vrem să arătăm autorităţilor şi cum, de fapt, trebuie să facă, şi să îi îndemnăm pe cetăţeni ca în viitor să pună mai multă presiune.

Este momentul ca toţi să reacţionăm şi să nu mai acceptăm ca spitalele noastre să fie locuri în care uneori îţi pui viaţa în pericol, ci locuri în care vii să te tratezi”, a mai spus Oana Gheorghiu.

Spitalul Modular ATI de la Piatra-Neamţ va cuprinde 18 paturi, grupate în 3 saloane şi o rezervă de tip izolator, precum şi numeroase spaţii dedicate echipei medicale şi pacienţilor.

Spitalul va beneficia de centrală de tratare a aerului şi reţea de gaze medicale, esenţiale oricărei secţii de terapie intensivă. Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ a ars în totalitate, într-un incendiu izbucnit în seara zilei de 14 noiembrie 2020.

În incendiu au murit 10 pacienţi cu COVID-19 internaţi în secţia ATI. Parchetul General a deschis o anchetă şi continuă cercetările pentru a stabili cum s-a produs tragedia.

137 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here