Caută
Close this search box.

Atenţie, şoferi! Se schimbă regulile în trafic

Un proiect de lege depus la Parlament vizează modificarea Legii privind regimul drumurilor.

Proiectul inițiat de deputatul liberal Laurențiu Leoreanu și depus la Senat a fost semnat atât de colegi de-ai săi din PNL, cât și de parlamentari social-democrați.

Inițiativa legislativă vizează siguranța participanților la trafic în curbe și intersecții, zone predispuse în mod special la accidente, prin interzicerea oricăror mijloace de publicitate în aceste zone, care ar putea distrage atenția șoferilor de la drum.

Orice mijloace de publicitate, interzise în intersecții

”Se interzice amplasarea mijloacelor de publicitate sau reclamă în curbe sau în intersecțiile la nivel ale căilor de comunicație, în ampriză și în zonele de siguranță, precum și pe suprafețele de teren destinate vizibilității în curbe și în intersecții”, se arată în proiectul de lege.

Deputatul susține că legea, în forma aflată în vigoare, nu este suficient de categorică, fiind menționate doar panourile publicitare. Pe viitor, orice formă de publicitate va fi interzisă în zonele menționate.

„Noua formă a legii își propune să ofere textului legislativ mai multă claritate terminologică, ca parte a procesului complex prin care statul se angajează să asigure condiții de siguranță pe drumurile publice. Spațiile publicitare nu trebuie să împiedice sub nicio formă vizibilitatea șoferilor pe drumurile din România, siguranța circulației fiind prioritară pentru autoritățile publice”, se spune în expunerea de motive a proiectului de lege.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri