Dosarele fostei Securități continuă să fie unul dintre subiectele sensibile în spațiul public. Marea restanță a tuturor guvernelor care s-au perindat de-a lungul celor 31 de ani de istorie post-comunistă sunt aceste dosare.
Aceste restante au ca efect războaiele din spațiul public, ultimele din serie fiind scandalul dintre Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana şi Mircea Dinescu, sau inițiativa legislativă a USRPLUS, privitoare la proiectul Registrului lucrătorilor Securității, cu extindere la rudele de gradul doi, inițiativă catalogată de unii ca fiind de sorginte stalinistă, cu nimic mai diferită de politica fostului regim comunist.
Germina Nagâț, membru în Colegiul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a spus care este rădăcina răului, în chestiune, din punctul ei de vedere.
Ziare.com: În chestiunea dosarelor care, după 31 de ani, nu au ajuns în totalitate în depozitele CNSAS, cine, instituțional, s-a opus acestor preluări? Întrebarea este retorică, dar necesară, în condițiile în care toate partidele s-au perindat pe la putere.
Germină Nagâț, membru CNSAS: Dacă ar fi să reconstituim cronologic, primii care s-au opus preluării arhivei de către civili au fost chiar securiștii, încă din primele momente ale Revoluției. Încă din primele ore, mai precis.
În arhiva CNSAS sunt sute de procese-verbale de distrugere de dosare, întocmite după luni de zile sau chiar la unul sau doi ani distanță, în care scrie negru pe alb că la 22 decembrie 1989, ora 13,00, s-a dat un ordin telefonic de distrugere a dosarelor de rețea (adică ale colaboratorilor) aflate în fisetele tuturor structurilor Ministerului de Interne, centrale și locale, până la nivel de posturi de miliție, din comune și sate.
Adică, la mai puțin de o oră de la fuga lui Ceaușescu din CC, prima grijă a securiștilor a fost să scape de dosare. Subliniez, e vorba despre dosarele în lucru, cele din fisete, nu despre dosarele arhivate.
Ordinul e justificat azi retroactiv prin pericolul ca manifestanții care incercuiseră sediile Securității și Miliției să pună mâna pe dosarele de informatori.
Această distrugere însemna de fapt frica sistemului, ascunderea adevărului?
Aș putea credita explicația asta dacă n-aș fi văzut destule procese verbale de distrugere a unor dosare de urmărire – e notorie deja distrugerea dosarelor de urmărire ale unor disidenți sau ale unor personalități culturale.
Andrei Pleșu, Mircea Dinescu, Ana Blandiana sunt primele nume care-mi vin în minte. Cineva, mai exact generalul de securitate Vasile Mălureanu, și-a asumat în scris, sub semnătură, distrugerea dosarelor lor de urmărire.
Din ele am fi putut afla cu siguranță multe lucruri importante despre istoria noastră recentă și chiar despre Revoluție.
Dincolo de acest ordin telefonic dat în sistem pentru distrugerea dosarelor sensibile, care a fost motivul oficial?
Distrugerile astea sunt o pierdere imensă și nu cred că se justifică doar prin nevoia de conspirare a surselor care au dat informații despre titulari.
Mai degrabă a fost vorba despre teama de represalii și de ștergerea urmelor celor vinovați de abuzuri și încălcări ale Constituției și ale legislației României, așa comunistă cum era.
De pildă, nu cred că turbulențele de la Revoluție sunt o explicație credibilă pentru distrugerea dosarelor CIE: câți dintre manifestanți cunoșteau locațiile în care funcționau unitățile de spionaj extern, așa încât să le înconjoare și să existe riscul furtului de documente?
Să fim serioși, sediile sau birourile astea nu erau cunoscute nici chiar de angajații Securității din structurile interne, nemaivorbind despre revoluționarii de pe străzi.
Iar la sate și în localitățile mici, în general, n-au fost niciun fel de turbulențe în decembrie ’89, lumea a vizionat Revoluția la televizor, nu a participat la ea.
Așadar, cred că un pericol revoluționar a existat pentru arhiva Securității, dar nu în sensul riscului de a fi jefuită de civili, ci al riscului ca dovezile despre abuzurile și crimele din timpul dictaturii să iasă la lumină.
Și vinovații să fie trași la răspundere, adică să fie chemați în instanță și să fie pedepsiți înainte ca faptele lor să se prescrie.
