Caută
Close this search box.

Un internaţional român nu poate să vină la Naţională, din cauza pandemiei

naţională

Florin Iacob (UTA Arad), portar aflat iniţial pe lista de rezervă alcătuită de staff-ul tehnic al României, îi va lua locul lui celui care nu mai poate veni la lotul naţional, după ce goalkeeper-ul nu a primit permisiunea să părăsească Italia, informează FRF.

„În contextul rezultatelor pozitive la testarea COVID pentru mai mulţi jucători ai echipei Internazionale Milano, autorităţile medicale din Milano au decis astăzi, 18 martie, suspendarea oricăror activităţi ale echipei până la 21 martie inclusiv, amânarea partidei Inter – Sassuolo din 20 martie şi impunerea interdicţiei de a răspunde convocărilor la echipele naţionale în proxima perioadă FIFA pentru jucătorii lui Inter.

Astfel, aflat iniţial în lista celor 24 de tricolori convocaţi de Mirel Rădoi pentru partidele cu Macedonia de Nord, Germania şi Armenia, portarul Ionuţ Radu nu va mai fi prezent la reunirea echipei naţionale.

În locul său este convocat Florin Iacob (UTA Arad), portar aflat iniţial pe lista de rezervă alcătuită de staff-ul tehnic al României. Totodată, Valentin Cojocaru (Viitorul) îi ia locul lui Iacob pe această listă, începând de astăzi”, a precizat FRF.

Clubul Inter Milano a anunţat încă două cazuri de infectare cu noul coronavirus în lot, după cel al portarului Samir Handanovici, astfel că a Agenţia de Protecţie Sanitară (ATS) din Milano a decis să interzică deplasarea la echipele naţionale pentru toţi jucătorii convocaţi.

„FC Internazionale Milano anunţă că Stefan de Vrij şi Matias Vecino au dat rezultate pozitive pentru Covid-19, în urma testelor efectuate ieri. Cei doi nerazzurri sunt deja în carantină acasă.

ATS din Milano, informat despre noile cazuri, a decis după cum urmează:

– Suspendă imediat orice tip de activitate a echipei timp de patru zile, inclusiv duminică 21 martie;

– Interzice disputarea meciului Inter-Sassuolo, programat sâmbătă, 20 martie 2021;

– Interzice răspunsul la convocare pentru toţi jucătorii chemaţi de echipele lor naţionale.

Luni, 22 martie, înainte de eventuala reluare a activităţilor, testele vor fi repetate întregii echipe”, a anunţat clubul italian.

Ionuţ Radu urma să fie titular în meciul cu Sassuolo, după ce slovenul Handanovici a fost găsit pozitiv. De asemenea, jucătorul de 23 de ani era convocat la naţională pentru meciurile cu Macedonia de Nord (25 martie), Germania (28 martie) şi Armenia (31 martie) din preliminariile Cupei Mondiale din 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri