Caută
Close this search box.

ICCJ atrage atenţia că procesele s-ar putea prelungi după decizia CCR

înalta curte

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu, solicită intervenţia rapidă a Legiuitorului pentru punerea în acord a dispoziţiilor Codului de procedură penală cu decizia de miercuri a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că hotărârile judecătoreşti nu mai pot fi pronunţate în absenţa unei motivări, şefa Instanţei supreme atrăgând atenţia că procesele s-ar putea prelungi în instanţe, în condiţiile existenţei unui deficit de personal.

Curtea Constituţională a României a decis miercuri că judecătorii nu mai pot pronunţa decizii în dosarele penale dacă nu este redactată şi motivarea.

Într-un comunicat de presă remis miercuri, Corina Corbu arată că jurisdicţia constituţională a reţinut, în esenţă, că este „necesar ca hotărârea judecătorească să fie redactată, motivată în fapt şi drept, la data pronunţării”, invalidând astfel soluţia legislativă actuală, care prevede motivarea hotărârii judecătoreşti în termen de 30 de zile de la pronunţare (termen care poate fi prelungit succesiv până la un total de 90 de zile în condiţiile Legii nr.304/2004).

În conformitate cu dispoziţiile art.147 alin.(4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, de la data publicării în Monitorul Oficial.

Şefa Instanţei supreme solicită ferm intervenţia cât mai rapidă a Legiuitorului pentru punerea în acord a dispoziţiilor Codului de procedură penală cu decizia CCR luată miercuri, subliniind implicaţiile negative majore pe care le poate genera prelungirea proceselor penale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri