Caută
Close this search box.

Locul din România cu cele mai multe fântâni cu cumpănă

fântâni cu cumpănă

Păunești este o comună din județul Vrancea, care are ceva unic în România. În centrul comunei, pe un perimetru nu mai mare de 2.500 de metri pătrați, se află circa 30 de fântâni cu cumpănă și ciutură, în cea mai mare parte a lor funcționale și astăzi.

Acestea au fost construite în urmă cu aproximativ două secole, din nevoia localnicilor de a avea apă, mai ales că localitatea se află amplasată pe mai multe dealuri, unde pânza freatică se află la mare adâncime.

Fiecare dintre cele 30 de fântâni poartă un nume, în general, numele celui care a construit-o, cum ar fi „la Duman”, „la Berbece” sau „la Ichim”, să știe lumea de la cine aduce apă.

Localnicii mai spun că nu numai nevoia de apă a dus la construirea fântânilor, ci și un obicei al locului de a se construi sau repara un puț ori un izvor de apă, la 40 de zile de la moartea unei persoane.

Din păcate, timpul și-a pus amprenta și asupra fântânilor, unele din ele fiind în suferință, chiar neîngrijite, fapt pentru care autoritățile locale au apelat la experți, pentru a le evalua și apoi include în patrimoniul național.

„Suntem la puțini kilometri de drumul european cel mai circulat din Moldova și vrem să facem un obiectiv turistic din aceste fântâni. Toți care vin aici se minunează de această bogăție pe care o avem și atunci de ce să nu o exploatăm în scop turistic?

Va fi și o sursă de venituri pentru Primărie. Este vorba de mulți bani pentru refacerea lor să arate ca altădată și de data asta am credință că vor ajunge în patrimoniul național”, spune Gheorghiță Popa, primarul comunei Păunești.

Edilul spune că, pe vremuri, înainte de 1900, din documentele de arhivă pe care le păstrează, la aceste fântâni se făcea agheasmă de Bobotează.

Tot satul se aduna la fântâni, iar tradiția s-a păstrat mult timp. Chiar dacă astăzi comuna Păunești beneficiază de alimentare cu apă, fântânile sunt în continuare întreținute de comunitate, iar apa este dusă în mod regulat la Direcția de Sănătate Publică, pentru analize, astfel încât să se evite apariția unor eventuale boli. Analizele au arătat doar că apa nu este bună pentru sugari.

Profesorul de istorie localnic Liviu Roman crede că aceste fântâni ar trebui declarate monument al civilizației rurale și trecute pe stema comunei, ca un simbol al Paunestiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri