Trupele Flotei Nordului, ale districtelor militare Sud şi Vest din Federaţia Rusă, care au participat la recenta verificare a pregătirii de luptă, au revenit la bazele lor permanente, au raportat joi comandanţii respectivelor districte într-o reuniune cu şeful Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, potrivit Interfax.

Este vorba despre trupele mobilizate de Moscova în apropiere de frontiera cu Ucraina şi în Crimeea, ceea ce a provocat temeri în ultimele săptămâni privind escaladarea violenţelor în estul Ucrainei, unde în regiunea Donbas, armata ucraineană luptă împotriva rebelilor separatişti susţinuţi de Moscova.

La aceste exerciţii de „verificare” – potrivit şefului Statului Major al armatei ruse – au participat „peste 300.000 de militari şi 35.000 de echipamente şi tehnică militară, între care 180 de nave şi vedete, precum şi aproximativ 900 de avioane, inclusiv 15 avioane cu rază lungă de acţiune şi 40 de avioane de transport militar”.

Deşi comandantul Flotei Nordului, Aleksandr Moiseev, a declarat că toate unităţile din subordinea sa au revenit de la exerciţii la locul de dislocare permanentă, agenţia de presă Interfax, citată de Agerpres, a transmis în urmă cu trei zile că două nave mari de desant ale Flotei Nordului – „Aleksandr Otrakovski” şi „Kondopoga” – au rămas în Marea Neagră după exerciţiile desfăşurate în apropierea Crimeii şi nu au pornit spre baza lor permanentă.

În acelaşi timp, Şoigu a declarat că tehnica şi echipamentele Armatei a 14-a de forţe combinate care urmează să participe la manevrele strategice de comandă „Zapad-2021” din toamnă rămân în regiunea Voronej şi nu vor fi retrase la locul lor permanent de dislocare deocamdată.

Serviciul pentru frontiera de stat din Ucraina a declarat pe 28 aprilie că Rusia şi-a retras doar parţial trupele din Crimeea ocupată, iar cele mobilizate recent la graniţa de est a Ucrainei acolo au şi rămas, conform publicaţiei Ukrainska Pravda.

„În special, au rămas efectivele şi echipamentele militare ruse în taberele amenajate lângă Voronej şi oraşul Boguciar din regiunea Voronej. Acesta din urmă se află la câteva zeci de kilometri de graniţa cu Ucraina”, a declarat şeful Serviciului pentru frontiera de stat a Ucrainei, Serghei Deineko, într-un interviu pentru RBC.ua.

84 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here