Caută
Close this search box.

De ce suferă Gigi Becali. Claudiu Năsui vrea să vândă activele și creanțele deținute de România la Krivoi Rog

claudiu năsui

Ministrul Economiei Claudiu Năsui propune vinderea la licitație a activelor și creanțelor deținute de România la combinatul siderurgic Krivoi Rog din Ucraina, în încercarea de a recupera ce se mai poate din afacere și a renunța la plata anuală de un milion de euro pentru pază.

„În ministerul economiei sunt multe probleme uitate de ani de zile. Unele de zeci de ani. Și, la fiecare astfel de problemă, este cineva care câștigă bani frumoși de pe urma ei. Combinatul de la Krivoi Rog este fix o astfel de problemă a statului român. Nerezolvată de ani de zile și din care câțiva oameni conectați politic se îmbogățesc din banii contribuabililor.

Combinatul de la Krivoi Rog este o fabrică abandonată din Ucraina la care este proprietar și statul român alături de statul ucrainean. Inițial erau mai multe state care au fost implicate în construirea lui, dar au rămas numai acestea două. Combinatul nu mai funcționează și nici nu are vreo perspectivă de a se reporni.

Este o reminiscență a economiei socialiste planificate deținute de stat. A fost fondat de Republica Socialistă România, împreună cu alte state din lagărul socialist, în anul 1986. România a plătit atunci 640 milioane ruble transferabile (echivalentul a ~1 miliard de dolari) pentru construcție.

În schimbul acestor bani, România trebuia să primească peleți de fier, pentru a produce oțel. În total, statul român ar fi trebuit să primească ~30 de milioane de tone de peleți, timp de 10 ani. În practică, a primit doar 159 de mii de tone. Adică 0.53% din cât trebuia să primească. O altă „bună afacere” a statului.

Să ne înțelegem bine: de 22 de ani acest combinat nu mai funcționează deloc. Celelalte state cu care eram în asociere și-au marcat pierderea și au vândut pe cât au putut ce aveau calculat drept contribuție națională.

Statul român, însă, a ales să rămână agățat de combinat alături de statul ucrainean, cel pe teritoriul căruia se află acest maldăr de fier din care se fură anual, cam orice. Sunt nenumărate reportaje făcute de televiziunile românești care arată aproape an de an că din combinat, adică ce a mai rămas din el după atâta vreme, se fură ca din codru”, scrie ministrul pe Facebook, citat de Mediafax.

Năsui spune că statul plătește anual un milion de euro către trei firme pentru „pază și conservare”. „Recent am primit pe masă nota de plată pe anul acesta. Ne costă încă 5,4 milioane de lei. Nu sunt alese la întâmplare aceste firme. Sunt impuse printr-o lege în care ele apar paznici obligatorii. Repet, an de an”, spune ministrul, care caraterizează combinatul drept „o epavă”.

Ministrul spune că firmele nu au fost alese pe baze concurențiale, printr-o licitație, fiind trei firme nominalizate expres într-un HG din 1999.

„Cele trei firme sunt: Arcom SA, Arcif SA și Uzinexport SA. Până acum, aceste firme au primit peste 70 de milioane de lei. Adică 1 milion de euro pe an.

Care e interesul în această schemă? Să tot plătim bani publici unor firme pentru păzirea unei epave fără viitor și să aruncăm fără sens banii plătiți de fiecare contribuabil în parte într-o gaură neagră? Sau în buzunarele unor căpușe ale statului?

Pentru mine și pentru orice om de stat cu bun simț, e clar că acest combinat, așa cum este acum, nu are nicio perspectivă. Până acum statul a întreținut această gaură neagră din motive pe care pot doar să le bănuiesc.

Singurii beneficiari din toată povestea asta sunt cele trei firme care nu fac nimic. Dacă ar fi plătite din bani privați, aș zice treaba lor. Dar problema este că sunt plătiți din banii contribuabililor, iar eu nu suport risipa.

De aceea am propus prim-ministrului ce nu a avut curaj nimeni să facă de zeci de ani încoace: să ieșim din această afacere comunistă păguboasă care încă risipește banii românilor fără absolut niciun scop altul decât îmbogățirea unor abonați la bani de la stat.

Concret, trebuie să vindem la licitație activele și toate creanțele de acolo. Să mai recuperăm ce putem și să nu mai plătim un milion de euro pe an unor firme stabilite din pix în 1999”, scrie Năsui.

România a intrat în proiectul Krivoi Rog în baza Convenției dintre Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul URSS) privind colaborarea în construirea pe teritoriul URSS a combinatului, convenție semnată la Moscova la 29 decembrie 1986. A mai fost semnată tot atunci și Convenția dintre Guvernul RSR și Guvernul URSS cu privire la condițiile de amplasare și de activitate pe teritoriul URSS a organizațiilor de antrepriză din RSR pentru construirea combinatului minier de îmbogățire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri