Caută
Close this search box.

Drumarii taie preventiv copacii care se pot prăbuși pe șosea, în Harghita

Drumarii taie preventiv copacii de pe marginea drumului care se pot prăbuşi în orice moment.

Astfel că pe DN13A, unde se lucrează pe o porţiune de câţiva kilometri, sunt restricţii de circulaţie. Şoferii aşteaptă zeci de minute ca să tranziteze zona.

n Harghita, muncitorii de la drumuri taie arborii care amenință să se prăbușească pe șosea. Se lucrează pe 4 kilometri pe DN13A între localitățile Băile Homorod şi Satu Mare. Din cauza restricțiilor de circulație se formeză cozi de sute mașini.

Muncitorii au pus deja la pământ o parte dintre arborii care se înclinau ameninţător peste sosea.

A fost încheiat un protocol între Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov și proprietarii pădurii administrate de Ocolul Silvic Zetea.

Acțiunea de tăiere preventivă a arborilor de la marginea șoselei din Harghita este o premieră, potrivit TVR.

Se lucrează intens și pe Transfăgărășan, pentru deszăpezirea tronsonului dintre Bâlea Cascadă și Bâlea Lac. Drumarii spun că abia în câteva săptămâni vor curăța drumul. Stratul de zăpadă bătătorită și înghețată are doi metri, dar sunt și zone unde ajunge la 6 metri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri