Caută
Close this search box.

Iohannis i-a cerut lui Biden creşterea prezenţei militare NATO, la Marea Neagră

klaus iohannis

Președintele Klaus Iohannis a declarat, după lucrările summit-ului B9 la care a participat, prin videoconferință, și președintele SUA, Joe Biden, că a pledat, inclusiv în discuția cu liderul de la Casa Albă, pentru creșterea prezenței militare a NATO în Româna și în sudul Flancului Estic.

„Situaţia îngrijorătoare de securitate din Marea Neagră – despre care am discutat pe larg – ne-a dovedit că trebuie să ne menţinem vigilenţa. Așadar, NATO trebuie să continue să își întărească postura de descurajare şi apărare, în special pe Flancul Estic, în mod unitar și coerent, de la Marea Baltică la Marea Neagră.

De aceea, am pledat – inclusiv în discuția cu Președintele Biden – pentru o creștere a prezenței militare aliate, inclusiv a SUA, în România și în sudul Flancului Estic.

Mă bucur că Președintele Biden s-a referit în intervenția sa la importanța unei Alianțe mai puternice și relevante global și, mai presus de toate, la importanța specială a articolului V din Tratatul de la Washington, pe care Statele Unite ale Americii îl susțin extrem de puternic.

De asemenea, împărtășesc ce a spus Președintele Biden legat de necesitatea întăririi cooperării transatlantice: Parteneriatul transatlantic acoperă Europa și se întinde nu doar peste Ocean, ci merge până la Marea Baltică și Marea Neagră, acesta fiind cheia de boltă a tot ceea ce am realizat în secolul XX și până acum”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri