Caută
Close this search box.

Protest al transportatorilor, după intrarea în reparații a podului de la Azuga: 15 autocamioane au blocat ruta Brașov-Cheia-Ploiești

Protest al transportatorilor pe DN 1A, după ce traficul rutier a fost interzis camioanelor pe podul din Azuga, aflat de o lună și jumătate în lucrări de reparații. Vineri dimineață, 15 autocamioane s-au pus în mișcare pe ruta DN1A Brașov-Cheia-Ploiești.

Acum o lună și ceva a avut loc o întâlnire cu reprezentanții transportatorilor la Compania de drumuri si autostrăzi. Este, din păcate, o situație nefericită și pentru companie, pentru toți utilizatorii, dar mai ales pentru cei care se ocupă de transportul peste 7,5 tone, între București-Ploiești-Brașov, pentru că în această perioadă rețeaua de legătură dintre zona de sud și Brașov practic rămâne cu o singură opțiune – prin Săcele, un drum vechi, pe care camioanele îl folosesc, dar care nu a fost adus la un standard de utilizare pentru vehicule grele, care acum fac tranzitul între zona de sud, Ploiești-București, cea mai importantă din punct de vedere al consumului și al investițiilor, cu Brașovul, un furnizor și un beneficiar de marfă„, a explicat, la TVR, vicepreședintele Asociaţiei Logistice, Ion Lixandru.

Sursa foto: econmedia.ro

De 12 ani sunt restricții în zona Câmpulung din cauza podului de la Dâmbovicioara către Brașov, unde camioanele grele, cu sarcină peste 7,5 tone, nu pot depăși pentru că au o greutate pe osie de 11 tone.

Pe București-Buzău-Brașov sunt probleme din cauza aluviunilor care au căzut în această primăvară și din cauza stâncilor. Singura alternativă este acum Săcele, după decizia de a băga în reparații podul de la Azuga.

Aici este o perpetuare a situațiilor nefericite, pentru că infrastructura are puncte critice, cum este acest pod de la Azuga, și pot fi și altele. Pentru că dacă nu este pregătit dinainte – podul trebuia să intre de 10 ani în reparații și existau alternative – acum când traficul a crescut, într-o perioadă pandemică, s-au întâmplat toate aceste lucruri nefericite„, a mai explicat Ion Lixandru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri