Caută
Close this search box.

Se apropie vaccinarea copiilor. Cum se va face aceasta

vaccinarea copiilor

România este pregătită să înceapă vaccinarea adolescenților de peste 12 ani, în momentul în care varianta pentru copii a vaccinului Pfizer va fi aprobată în Uniunea Europeană.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de imunizare, a explicat și cum se va face programarea copiilor.

„Deja se lucrează cu ajutorul colegilor de la STS, pentru optimizarea platformei, ca să permită programarea copiilor, prin contul părinților”, a spus dr. Valeriu Gheorghiță.

Totodată, coordonatorul campaniei de vaccinare a anunțat că intenționează să creeze un maraton de vaccinare, pe 1 iunie.

„Chiar intenționăm să organizăm în perioada 31 mai – 1 iunie, pentru că este Ziua Internațională a Copilului, un maraton la nivel național, pentru vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 16-18 ani. Dacă, până la acel moment, vom avea și autorizarea pentru grupa de vârstă 12-15 ani, avem în plan această activitate cu vaccinare.

Ne-am dori să funcționeze neîntrerupt cel puțîn 24 de ore, încât să dăm posibilitatea unui număr cât mai mare de tineri, de copii, de adolescenți să se poată prezenta în centrele de vaccinare, evident, însoțiți de un aparțînător, de tutorele legal, părinți, bunici”, a explicat Gheorghiță.

Președintele Comitetului Național pentru Vaccinare (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, a declarat că estimările autorităților arată că, până la 1 august, aproximativ jumătate din populația României va avea o formă de imunitate față de infecția cu SARS-CoV-2, fie prin vaccinare, fie în urma trecerii prin boală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri