Caută
Close this search box.

Aeroportul Otopeni a inaugurat Parcul Zburătorilor

parcul zburătorilor

Aeroportul Internaţional Henri Coandă a inaugurat Parcul Zburătorilor, un spaţiu verde amplasat între cele două terminale, în dreptul turnului de control, unde pasagerii pot aştepta în aer liber.

Evenimentul este dedicat celebrării a 135 de ani de la naşterea lui Henri Coandă, inventatorul şi creatorul primului motor cu reacţie din lume, ocazie cu care a fost dezvelit bustul realizat de artistul plastic Radu Drăguşin, informează Agerpres.

„Prin acest parc, omagiem pionierii aviaţiei din România. Totodată, prin acest proiect vrem să fim aproape de pasagerii noştri, vrem să facem aeroportul cât mai confortabil. În actualul context de distanţare, acest spaţiu ne oferă posibilitatea să ţinem oamenii în timpul aşteptării avioanelor cât de mult se poate în aer liber”, a spus Cosmin Peşteşan, directorul general al Companiei Naţionale Aeroportul Bucureşti (CNAB), la evenimentul de inaugurare a parcului.

Anul trecut, în acest spaţiu verde au fost plantaţi 29 de puieţi care au primit numele unor personalităţi de marcă din lumea aeronauticii româneşti, precum Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Smaranda Brăescu, Ioana Cantacuzino.

Acţiunea s-a înscris în cadrul programului de responsabilitate socială „Prietenii aeroportului – prietenii mediului”, pe care Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti îl derulează încă din anul 2006.

Acest spaţiu în aer liber contribuie de asemenea la confortul pasagerilor care pot beneficia astfel de un loc agreabil de aşteptare, o facilitate în plus în condiţiile sanitare impuse de pandemia de Covid-19.

Aeroportul Otopeni are în ultima săptămână în jur de 15.000 – 17.000 de pasageri pe zi, ceea ce înseamnă aproximativ 40% din traficul pe care îl avea în anul 2019, înainte de pandemie, a declarat jurnaliştilor Cosmin Peşteşan, la finalul evenimentului.

„De săptămâna trecută, am început să procesăm în jur de 15.000 – 17.000 de pasageri pe zi, spre deosebire de februarie, când procesam 3.000. Avem deja o creştere mare de trafic pe intervalele de dimineaţă, în general, când pleacă cam toate cursele. În acest moment suntem cam la 40% din ce operam în 2019”, a spus reprezentantul CNAB.

Aceasta ca urmare a ridicări restricţiilor de călătorie atât în România, cât şi în majoritatea ţărilor europene.

„Din discuţiile pe care le avem cu companiile aeriene, reprezentanţii acestora estimează pentru această vară, în iulie şi august, că traficul va ajunge la 75% din ce era în 2019, dar nu au vândut încă bilete, este o aşteptare a cererii. Deci, estimările de trafic sunt în creştere”, a precizat Peşteşan.

Pentru întregul an, compania estimează că va procesa în jur de 6 milioane de pasageri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri