Caută
Close this search box.

Cîţu, despre includerea sectoarelor în PNRR: Ne uităm dacă trebuie să fie menţionate

florin cîţu

Premierul Florin Cîţu a afirmat, vineri, că va fi analizată necesitatea includerii sectoarelor din Bucureşti în PNRR, întrucât în Capitală este foarte mult de lucru. ”Îi vom ajuta, bineînţeles”, a transmis premierul.

Florin Cîţu a fost întrebat despre solicitarea primarilor de sector, de a fi incluşi în PNRR, şi a afimat:

”Ne uităm dacă trebuie să fie menţionaţi în PNRR. Acolo sunt menţionate toate UAT, vom include şi cnsiliile judeţene, dacă este nevoie includem şi primarii de sector”.

Premierul consideră că este mult de lucru în Capitală.

”În Bucureşti avem foarte mult de lucru, în acest moment, aş vrea mai multă implicare din partea primăriilor în a colecta gunoiul şi a rezolva această problemă a Bucureştiului. Dar îi vom ajuta, bineînţeles”, a mai afirmat Cîţu.

Primarii sectoarelor din Bucurşti cer Guvernului introducerea în PNRR şi au transmis o scrisoare comună premierului, dar şi miniştrilor cu atribuţii în acest domeniu. Documentul face referire doar la unităţi administrativ teritoriale şi la municipiul Bucureşti, ca ansamblu, nu şi la sectoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri