Caută
Close this search box.

Doi poliţişti de frontieră s-au rătăcit pe lângă graniţa cu Ucraina

rătăcit

Doi polițiști trebuiau să iasă de la muncă în jurul orei 17.00 și să predea schimbul colegilor, însă nu au mai ajuns la punctul de întâlnire, iar la 21.45 s-a dat alarma și au început căutările celor doi, a anunțat Salvamont România.

Potrivit autorităților, zona de patrulare a celor doi avea acces foarte dificil și este foarte aproape de granița cu Ucraina. În căutarea lor, au fost dispuși apoi 14 salvatori montani ai SPJ Salvamont Maramureș.

„În data de 31.05.2021, o patrulă formată din doi polițiști de frontieră, din cadrul S.P.F. Vișeu de Sus, care execută misiuni specifice de supraveghere a frontierei într-o zonă montană greu accesibilă, (zona Borșa) nu s-a întors din misiune la ora stabilită și nu a putut fi contactată prin mijloacele de comunicații aflate în dotare”, declara Iulia Stan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, citat de Digi24.

Confrom Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, cei doi au fost gășiți dimineață, în jurul orei 6.00. Ei se aflau într-un adăpost, în apropierea frontierei cu Ucraina, pe raza localității Borșa.

„Din cauza ceții dense, colegii noștri s-au rătăcit și, găsind adăpostul, au rămas acolo. Colegii sunt bine, iar în momentul de față sunt pe traseul înspre sediul sectorulului Vișeu de Sus”, au transmis polițiștii de frontieră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri