Caută
Close this search box.

Republica Moldova i-a dat interzis lui Cristian Rizea, la alegerile legislative anticipate

cristian rizea

Fugarul Cristian Rizea (sub numele Mihai Cirstian) nu a fost admis candidat la funcția de deputat, la alegerile parlamentare anticipate, din 11 iulie. Comisia Electorală Centrală a comunicat Partidului „NOI”, pe listele căruia candida Rizea, că fostul parlamentar român nu deține cetățenia Republicii Moldova, motiv pentru care nu poate fi acceptat în scrutin.

Fostul deputat PSD, condamnat definitiv la patru ani și opt luni de închisoare cu executare, în România, a fost arestat și la Chișînău, fiind eliberat din detenție pe 2 mai 2021, după ce a expirat termenul în care un cetățean străîn reținut poate fi extrădat.

Recent, Rizea şi-a anunțat intenția de a candida la scrutinul parlamentar din 11 iulie. Inițial, acesta anunță că dorește să candideze ca independent, însă ulterior a acceptat să apară pe listele „NOI”.

„Comisia i-a comunicat repetat domnului Vladimir Dachi (liderul Partidului „NOI” – notă red.) că domnul Mihai Cristian, candidatul de la poziția nr. 2 din lista, conform informației prezentate de Agenția Servicii Publice a Republicii Moldova și a datelor din Registrul de stat al populației, nu deține cetățenia Republicii Moldova, iar buletinul de identitate de pe care s-a făcut copia prezentată Comisiei este nevalabil”, se menționează în hotărârea CEC.

Pe 3 noiembrie 2020, președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a anulat cetățenia moldovenească. În aceeași zi, Poliția anunța că Rizea a fost reținut și audiat.

Pe 4 noiembrie Ministerul român al Justiției anunța că a trimis o cerere autorităților din Republica Moldova, având ca obiect extradarea fostului deputat Cristian Rizea.

Pe 6 noiembrie, Judecătoria Chișînău a emis mandat de arestare, pe numele fostului deputat PSD Cristian Rizea. Pe 9 decembrie, procurorii au stabilit că ex-deputatul român Cristian Rizea a obținut cetățenia Republicii Moldova contrar legii, conform Deschide.md.

Pe 11 decembrie, mandatul de arestare pe numele ex-deputatului român Cristian Rizea a fost prelungit cu 30 zile. Pe 31 martie 2021, Pocuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis spre examinare, în judecată, dosarul de învinuire a fostului deputat român Cristian Rizea, care a primit cetățenia Republicii Moldova prin procedura de recunoaștere a cetățeniei, în anul 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri