Începe sezonul pepenilor, iar mulți oameni mănâncă felii din acest fruct răcoros la orice oră a zilei și în cantități mari. Este însă unul din fructele care îngrașă, la fel ca cireșele și strugurii. Medicul diabetolog Mihaela Ene a explicat la Digi24 de ce nu e bine să mâncăm mai mult de 500-600 de grame de pepene pe zi și de ce fructele, în general, nu trebuie mâncate seara în cantități mari.

„Putem să mâncăm până la jumătate de kilogram de pepene sau de cireșe pe zi, dar niciodată după ora 18.00. Fructele au foarte mult zahăr, iar zahărul mâncat după o anumită oră, după care noi nu-l mai cheltuim prin activitate fizică, se depune pe ficat sub formă de grăsime. Și în felul acesta, de la excesul de fructe pe perioada verii, poate să apară steatoza hepatică și poate să se dezechilibreze diabetul, la fel cum oamenii se pot îngrășa mâncând fructe seara”, a spus medicul.

Acest lucru e valabil pentru toate fructele. Mulți oameni, însă, mănâncă fructe atunci când vor să ia o gustare ușoară seara.

„Un fruct ar fi suficient. Un fruct înseamnă cât încape într-un căuș. Pentru o persoană care nu are probleme cu glicemia, nu are probleme cu greutatea, nu e o problemă să mănânce pe seară, să se răcorească, o felie e pepene sau un bol moderat de cireșe sau 2-3 caise. Însă excesul de aceste fructe și păstrarea fructelor ca o cină ușoară seara pentru masa de seară nu e deloc rezonabil”, a spus Ene.

Medicul spune că și persoanele cu diabet pot mânca fructe, în cantități moderate.

„Pot mânca și pepene, și struguri, și banane. Mulți diabetici fug de banane, dar mănâncă mere cu kilogramele. Fiecare fruct are o concentrație de zahăr. Există fructe foarte dulci, cum sunt bananele, prunele, perele, strugurii, acestea au undeva la 20% zaharuri și ar trebui consumate per porție cu aproximativ 100-125 de grame, adică atât cât încape într-un căuș. Există fructe cu 10-12% zahăr – mere, citrice, fructele de sezon, care se consumă la 200-250 de grame per porție. Și când vine vorba de fructele mai puțin dulci – și aici ne putem bucura de pepene – pentru că sunt foarte apoase, aici ne putem bucura de 300 de grame per porție. Două porții pe zi ar trebui să fie suficient. Restul până la 5 porții ar trebui să fie reprezentate de legume”, a explicat medicul.

„Putem mânca într-o zi toridă, la masa de prânz, chiar și două felii de pepene în locul mesei de prânz și poate să fie o alegere rezonabilă”, a adăugat ea.

Medicul spune că e mai bine să mâncăm fructele proaspete decât să facem smoothie, pentru că fructele vin și cu fibre, vitamine și minerale.

„În momentul în care stoarcem fructele, tot ce înseamnă fibră rămâne în apărat și noi ne alegem doar cu zahărul și apa din fructe. Un fresh din 3-4 portocale reprezintă o masă în sine, la 400 de calorii poți avea o salată bulgărească, o salată grecească, o friptură cu legume, mult mai sățioasă. Și până la urmă este apă cu zahăr”, a explicat Ene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here